Home » Actualitate » Actualitate Craiova » CLUBUL DE LECTURA – A TREIA INTALNIRE LA AMAN

CLUBUL DE LECTURA – A TREIA INTALNIRE LA AMAN

loading...
Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterPin on Pinterest1Share on Tumblr0Share on LinkedIn0Print this page

Vineri, 11 august, Biblioteca Județeană “Alexandru si Aristia Aman” va organiza cea de-a treia întâlnire educativă în cadrul proiectului Clubul de lectură. Proiectul se va derula până la finalul lunii august și reprezintă continuarea activităților de lectură desfășurate de Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, în mod regulat, pe parcursul anului școlar. În cadrul celei de-a treia întâlniri vor participa copiii de la Centrul pentru copii „Aripi de Lumină” Craiova.

     În cadrul acestei intalniri, Cristina Maria Gelep, voluntar al bibliotecii, le va prezenta copiilor povestiri adaptate din cea mai noua carte semnată de George W. Burns, 101 Healing Stories For Kids and Teens (101 povești terapeutice pentru copii și adolescenți). Anecdotele, relatările și metaforele acestui autor, clinician ca formație, oferă lecții și sugestii pentru găsirea de soluții la cele mai frecvente dintre problemele pe care le întâmpină copiii și adolescenții. Domolirea mâniei și păstrarea unui necesar echilibru, depășirea angoaselor, stărilor de anxietate și a episoadelor inexplicabile de furie sunt câteva dintre fenomenele pe marginea cărora George W. Burns își articulează ideile. Cartea este considerată o comoară pentru părinți și profesioniștii din sfera dezvoltării copilului deopotrivă. Pentru partea finală a acțiunii, păstrându-se structura întâlnirilor anterioare, copiii vor fi stimulați să comenteze și să dezbată principalele teme și subiecte de lectură.

     “Cărțile de dezvoltare personală, de parenting și întreaga literatură de specialitate pe acest profil au câștigat foarte mult teren în ultimii ani. Fără să fie lucrări spectaculoase, de căpătâi, capabile, deci, să perturbe definitiv ierarhia în care beletristica deține, încă, primul loc, cărțile de dezvoltare au publicul lor. Un public inteligent, viu și ancorat în realitățile secolului pe care îl trăim. Faptul că cei mici sunt familiarizați cu o astfel de literatură, faptul că le sunt narate diverse narațiuni cu tâlc pe care, împreună cu voluntarul de proiect și bibliotecarii le dezbat mai apoi, e un lucru benefic. Sunt, fără doar și poate, numeroase exemplele și pildele care, aplicate în mod conștient, pot îmbunătăți și netezi diferite neimpliniri și eșecuri. Cărțile de dezvoltare nu pot fi rezumate doar la sintagma, așa cum în mod nedrept sunt taxate, rețete ridicole de fericire. Înlăturând ceea ce e de înlăturat și păstrând ceea ce e demn să fie păstrat, fiecare carte, indiferent de domeniu, îmbogățește și formează, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene “Alexandru și Aristia Aman”.

loading...

     Clubul de lectură va continua să se desfășoare în zilele de luni și vineri, începând cu ora 10.00, la American Corner/Mediatecă, până la finalul lunii august. Proiectul se adresează elevilor din ciclurile primar și gimnazial și este desfășurat de voluntarii Delia Marinela Radu si Maria Cristina Gelep. În cadrul fiecărei întâlniri va fi organizată și o expoziție de cărți pentru copii.

Ajuta si tu Jurnal de Craiova !
Conținutul website-ului Jurnal de Craiova este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către Jurnal de Craiova sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor Jurnal de Craiova, vă rugăm să ne contactați folosind formularul Contact.

About Ciurezu Marian Bogdan

Ciurezu Marian Bogdan

Cine sunt eu ? Ceea ce vezi aici ! Sunt cel care a dat viata acestui proiect si ma bucur de fiecare clipa ! Jurnal de Craiova este o parte din mine si din viata mea ! Un proiect care incearca sa faca diferenta spunand lucrurilor pe nume !
De ce Jurnal de Craiova ? Pentru ca acest oras merita mult .. Multi inca nu realizeaza ce oras minunat avem ! Orasul merita o altfel de presa chiar daca online ! Adevarul … trebuie sa fie cel care conteaza !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*