Home » Administratie » Administratie Dolj » S-a semnat contractul pentru construire a Centrului International „Constantin Brancusi“

S-a semnat contractul pentru construire a Centrului International „Constantin Brancusi“

loading...

Președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, a semnat miercuri contractul cu asocierea de firme care a câștigat licitația publică pentru continuarea și finalizarea lucrărilor de construire a Centrului Internațional „Constantin Brâncuși“, contract cu o valoare totală de peste 23 de milioane de lei (aproximativ 5 milioane de euro), inclusiv TVA.

În acest context, Ion Prioteasa, președintele CJ Dolj, a accentuat importanța demersului și a subliniat faptul că derularea acestuia trebuie abordată de către constructori cu întreaga responsabilitate pe care o presupune realizarea unui edificiu cultural emblematic. „Așa cum le-am precizat astăzi și reprezentanților celor două companii, suntem foarte preocupați de finalizarea acestei investiții, care constituie nu doar un obiectiv însemnat pentru noi, pentru Consiliul Județean Dolj, ci și un proiect reprezentativ la nivel național, pentru că vorbim despre un complex cultural dedicat în întregime unuia dintre cei mai cunoscuți și mai valoroși artiști români, inegalabilul Constantin Brâncuși. Cu atât mai atașați suntem de acest demers cu cât Muzeul de Artă Craiova, în vecinătatea căruia va fi edificat centrul internațional, deține în patrimoniul său șase opere ale marelui sculptor.
Le-am pus în vedere constructorilor că și-au asumat responsabilitatea unei lucrări pe care trebuie s-o abordeze cu toată seriozitatea și care se impune să fie executată la cele mai înalte standarde, întrucât, la final, rezultatul va trece prin filtrul analizei întregii lumi culturale.

În egală măsură, le-am transmis faptul că inițiativa pe care s-au angajat s-o ducă la bun sfârșit nu este deloc una facilă, dată fiind complexitatea sa, iar specialiștii CJ Dolj implicați în implementare vor monitoriza cu toată exigența derularea investiției, după cum credem că o va face și opinia publică.
La nivelul conducerii administrației județene, rămânem pe deplin conectați la desfășurarea acestui proiect, pentru că ne dorim ca, la finalizarea lui, să putem oferi un obiectiv cultural de referință pentru publicul larg din Dolj, din România și chiar din afara granițelor, dar și un omagiu cu care suntem datori ilustrului Constantin Brâncuși, cel care spunea că la Craiova «s-a născut pentru a doua oar㻓, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.
Alături de președintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, la evenimentul ocazionat de semnarea contractului de execuție au mai participat vicepreședintele Cosmin Vasile și membri ai echipei de implementare a proiectului.

Contractul privind lucrările de construcții pentru proiectul „Centrul Internațional «Constantin Brâncuși» – Centru Turistic Interactiv“, cu o valoare totală de 23.145.378 de lei, inclusiv TVA, a fost atribuit, prin licitație publică, asocierii formate din societățile Manelli Impresa S.R.L. – Scotta S.R.L., ambele din Italia, și are prevăzută o durată de 12 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.
Complexul muzeal va cuprinde o galerie subterană cu suprafața de aproape 1.200 de metri pătrați, cu ateliere de discurs și de creație, săli de spectacol, de conferințe și de expoziție, iar la suprafață – o prismă din sticlă, cu înălțimea de peste 12 metri, conținând interpretări la scară mare ale operelor brâncușiene „Ovoidul“ și „Pasărea Măiastră“.

Conținutul website-ului Jurnal de Craiova este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către Jurnal de Craiova sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor Jurnal de Craiova, vă rugăm să ne contactați folosind formularul Contact.

About Ciurezu Marian Bogdan

Ciurezu Marian Bogdan

Cine sunt eu ? Ceea ce vezi aici ! Sunt cel care a dat viata acestui proiect si ma bucur de fiecare clipa ! Jurnal de Craiova este o parte din mine si din viata mea ! Un proiect care incearca sa faca diferenta spunand lucrurilor pe nume !
De ce Jurnal de Craiova ? Pentru ca acest oras merita mult .. Multi inca nu realizeaza ce oras minunat avem ! Orasul merita o altfel de presa chiar daca online ! Adevarul … trebuie sa fie cel care conteaza !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Citește articolul precedent:
Leul s-a apreciat la inceputul lui decembrie

Leul s-a depreciat față de euro, în noiembrie cu aproape 1% și cu circa 2,8% comparativ cu finalul lui 2016,...

Închide