Cei care l-au preţuit pe suveran, şi am văzut cu toţii că n-au fost puţini, au simţit sâmbătă cât de tare poate să doară despărţirea de un om mare.
Regele ia cu el, fără voie, răspunsul la întrebarea ”cum ar fi fost dacă s-ar fi întors pe tron?”. În această zi istovitoare în primul rând prin încărcătura ei, mulţimea a revăzut cu ochii minţii fragmente de istorie. Unii s-au simţit furaţi, alţii sunt poate dezamăgiţi. Ultimul drum al Regelui a fost până la urmă al unei mari iubiri, care era în noi şi n-am ştiut sau n-am putut să i-o arătăm.
În gările mai mici sau mai mari, mulţimea a aşteptat pe peron trecerea Trenului Regal. Oamenii au ştiut în tăcere ca acesta chiar este ultimul drum al unui suflet care s-a ridicat demn deasupra cinismului istoriei. Mihai Omul merge de acum să îşi întâlnească glorioasa familie.
Și totuși, una dintre ele a devenit virală pe Facebook. Un tânăr, probabil elev, a venit să își ia rămas bun de la rege. S-a așezat în genunchi, în fața sicriului, având ghiozdanul alături. Nu este nevoie de alte cuvinte. Este doar o lecție, pentru noi toți. Și o imagine care va rămâne în istorie. Rămas bun, Majestate!
Într-o astfel de zi, românii au simţit mai acut ca oricând nevoia să vorbească despre Rege că despre un ideal de care au fost văduviţi.
Tânăr: “Vorbim despre moartea ultimului monarh din al Doilea Război Mondial. A fost un simbol al acestui neam şi pot să spun că şi-a iubit cu adevărat ţara. Mihai al României a fost un rege care a fost caracterizat de integritate, de moralitate, de o acţiune lângă cetăţeni.”
Tânăr: ”Înseamnă România. România unită, o Românie care poate să lupte până la capăt, indiferent de greutăţi.”
După ce trenul a ajuns în Gara Regală din Curtea de Argeş, într-un moment solemn, militarii Brigăzii 30 Gardă au predat colegilor lor aflaţi pe peron sicriul şi crucea.
Apoi, convoiul funerar a plecat spre Necropola Regală, Catedrala Mănăstirii Curtea de Argeş, pentru slujba de înhumare, oficiată de Mitropolitul Nifon, Arhiepiscop al Targovistei, Calinic, Arhiepiscopul Argeșului şi Muscelului, şi de Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale.
Sicriul cu trupul Regelui Mihai a fost transportat în Necropola Regală, unde va avea loc o scurtă ceremonie religioasă, după care Majestatea Sa va fi așezat lângă soția sa.
Au fost trase trase 21 de salve de tun !
Regele Mihai a fost înmormântat alături de Regina Ana.