10 August – Noul mandat al lui Klaus Iohannis va fi marcat de aceasta data!

0
54

PNL va incepe in 10 august, o data simbolica, strangerea de semnaturi pentru candidatura presedintelui Klaus Iohannis la alegerile prezidentiale pentru un nou mandat, a anuntat luni liderul PNL Ludovic Orban, care a precizat ca seful statului a fost invitat si la Consiliul National al liberalilor de joi.

„Avem pe ordinea de zi (a Consiliului National – n.r.) finalizarea procesului de integrare a partidului Actiunea Civica a Tinerilor in Partidul National Liberal prin fuziune prin absorbtie. De asemenea, avem ca punct pe ordinea de zi alegerea prim-vicepresedintelui politic al partidului National Liberal, aici am prezentat inca de la ultimul Birou Executiv la care am discutat acest subiect propunerea mea pentru aceasta functie de prim-vicepresedinte este in persoana lui Rares Bogdan, propunere care, de altfel, este sustinuta si de colegii mei din Biroul Executiv si care va fi votata in cadrul Consiliului National. De asemenea, avem un punct inscris pe ordinea de zi privitor la alegerile prezidentiale, punct la care l-am invitat pe presedintele Romaniei, care este candidatul partidului National Liberal la functia de presedinte, sustinut de catre Consiliul National”, a declarat Ludovic Orban.

Citeste si :  Tariceanu, reactie din vacanta la decizia de revocare a lui Kovesi

Liderul PNL a spus ca in 10 august va incepe campania de strangere de semnaturi pentru prezidentiale.

Articolul continua dupa recomandari

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

„Asa am stabilit, data de 10 august ca moment de incepere, este o data simbolica, este o data prin care vrem sa aratam ca incepem campania prezidentiala pentru ca niciodata in Romania sa nu se mai intample ceea ce s-a intamplat la 10 august, in care fortele de ordine, in loc sa apere viata si siguranta cetateanului, s-au transformat in agresori impotriva integritatii fizice si chiar a vietii foarte multor manifestanti pasnici, cetateni romani”, a precizat Orban.

Citeste si :  Ludovic Orban anunta planul liberalilor, dupa miscarea PSD

Intrebat daca liberalii vor participa si la mitingul anuntat in Piata Victoriei in 10 august, Ludovic Orban a raspuns: „Mitingul este miting. Noi am participat si la celelalte mitinguri. Orice membru al Partidului National Liberal sau orice simpatizant este invitat si incurajat sa participe la aceasta forma de protest anuntata pe 10 august. Mai mult decat atat, am si somat DIICOT-ul sa urgenteze cercetarile, sa nu incerce sa musamalizeze gravele incalcari ale legii, gravele infractiuni care au fost savarsite de fortele de ordine, care au pus in pericol viata si integritatea fizica a cetatenilor romani. De altfel, exista peste 800 de plangeri care au fost depuse de cetateni romani, care au fost agresati in cadrul manifestatiei din 10 august, care nu au fost solutionate nici pana astazi”.

Lasa un comentariu aici !
Da-i o nota !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.