40 de ani de când ne-a părăsit Amza Pellea!

0
793

Pe 12 decembrie 1983 se stingea din viaţă unul dintre cei mai mari actori pe care i-a avut România. Amza Pellea a murit în urmă cu 40 de ani, la doar 52 de ani, ca urmare a unui cancer pulmonar.

Îndrăgitul artist a avut o carieră fulminantă în film şi în teatru, Amza Pellea fiind creatorul şi interpretul personajului „Nea Mărin”, un oltean hâtru, din oraşul său natal, Băileşti. A fost căsătorit timp de 25 de ani, din 1958, cu Domnica Mihaela, având o fiică — actrița Oana Pellea.

Amza Pellea a murit la 12 decembrie 1983, la București, la vârsta de 52 de ani și a fost înmormântat la Cimitirul Bellu.
Amza Pellea s-a născut într-o zi de 7 aprile 1931, în Băilești, județul Dolj. A fost fiul unui agricultor, într-o familie în care era singurul băiat din cei cinci copii ai familiei.

Destinul pe care i l-ar fi rezervat viața, dacă nu ar fi existat teatrul și filmul, ar fi fost unul surprinzător.

„Am urmat liceul la colegiul „N. Bălcescu” din Craiova, am urmat și o școală electrotehnică, după absolvirea căreia am căpătat calificarea de „specialist în aparate de calcul de înaltă și joasă tensiune”, mărturisea Amza Pellea într-un interviu din ziarulmetropolis.ro.

De altfel, până în 1951 a lucrat la Uzina Electrică din Timișoara, dar, după o preselecție, a dat examen la IATC. „Concuram la clasa de regie, dar comisia m-a repartizat la „actorie”, mai povestea marele actor în interviul citat.

Cariera lui Amza Pellea avea să prindă a străluci odată cu rolurile din „Setea”, „Tudor”, „Neamul Șoimăreștilor” și „Haiducii”, pentru ca apoi să-l întruchipeze pe regele Decebal în pelicula „Dacii” și „Columna”, din 1867, respectiv 1968.

În 1971 a apărut în rolul ce avea să-l impună definitiv în mintea și sufletul românilor, cel din „Mihai Viteazul”, unde l-a interpretat inegalabil pe marele voievod.

Au urmat alte roluri emblematice, precum cele din „Atunci i-am condamnat pe toți la moarte” (1972), „Nemuritorii” (1974) și, mai ales superbul „Osânda” (1976), prilej cu care avea să trăiască o incandescentă, dar scurtă, poveste de dragoste cu partenera din film, Ioana Pavelescu.

Dar, paradoxal sau nu, personajul cel mai îndrăgit de români a venit pe filiera comediei, după ce Amza Pellea a dat viață personajului Nea Mărin, în nenumărate scheciuri difuzate de TVR, în care povestea, în stilul său inimitabil, aventurile sale din Băilești, dar și ale Vetei, soția personajului ori ale nepotului Sucă și alte altor locuitori „fictivi”, dar care se bazau pe oamenii reali din satul natal al artistului.

De altfel, însuși Amza Pellea a dezvăluit cum a ajuns la personajul Nea Mărin: „Ăsta e un omagiu adus unui unchi de-al meu dispărut pe front, pe care-l chema Mărin şi care era foarte vesel, un tip cu foarte mult haz, iar pe nevastă-sa o chema Veta“.

Așa s-a născut și ideea unui film artistic al cărui personaj principal să fie Nea Mărin. El s-a „tradus” în cinematografe prin producția „Nea Mărin miliardar”, ce a avut premiera la 5 februarie 1979 și a devenit filmul românesc cu cele mai mari încasări din istorie, depășindu-le pe „Păcală” și „Mihai Viteazul”.

Dar, deși personajul era născocit de Amza Pellea, marele actor a fost la un pas să nu joace chiar în această peliculă. Și asta, din cauza neînțelegerilor pe care le-a avut cu regizorul Sergiu Nicolaescu, cei doi fiind, de altfel, prieteni și colaborând la multe alte filme.

Dar, Sergiu Nicolaescu a devenit iritat de dorința actorului de a fi trecut pe genericul filmului drept regizor, alături de el.

Acesta l-a sunat pe scenaristul Vintilă Corbul, căruia i-a spus că, în cazul în care Amza „îi mai face greutăţi“, fie renunţă el la film, fie îl va înlocui pe actor cu Mircea Diaconu în distribuţie, scrie adevarul.ro, conform stenogramelor discuției dintre Nicolaescu și Corbul, înregistrată de Securitate.

Filmul a reintrat în faza de producţie la 1 martie 1978, cu puţin timp înaintea discuţiei telefonice pe care regizorul a purtat-o cu Vintilă Corbul.

Până la urmă, Amza Pellea şi Sergiu Nicolaescu au ajuns la sentimente mai bune, astfel încât acesta din urmă a rămas singurul regizor al filmului, iar scenariul a fost semnat până la urmă doar de trei persoane: Vintilă Corbul, Eugen Burada şi Amza Pellea, chiar dacă și Nicolaescu contribuise la el.

Filmul, în care Amza Pellea a jucat un dublu rol, cel al lui Nea Mărin Juvete și al miliardarului american Marlon Juvett, a fost un succes imens și l-a impus pe Amza Pellea drept cel mai iubit actor român al timpului.

Din păcate, patima lui pentru tutun i-a adus o moarte timpurie, la doar 52 de ani, din cauza unui cancer galopant. De altfel, el a și transmis un mesaj tuturor celor care l-au iubit: „nu fumați!”.

„Trăgea din țigară ca și când ar fi fost prima și ultima dată. Trăgea din țigară ca și cum știa că viața e scurtă și merită arsă și cheltuită… Trăgea din țigară pana la capăt, pana ardea toată…cum si-a ars superb viața. Când a murit m-a rugat doua lucruri! Să am grija de mama și să mă las de fumat”, povestea mai târziu fiica artistului, superba actriță Oana Pellea.

Dar, chiar și la 40 de ani de la trecerea la cele veșnice, Amza Pellea a rămas și, probabil, va rămâne multă vreme de-acum încolo, un simbol al actorului de geniu și, chiar dacă nimeni nu-i fără de greșeală, al unui Om adevărat.

Visits: 0

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.