A murit Ion Vasile, fost lider PSD, tatal jurnalistei Marie Jeanne Ion

0
479

Fostul prefect de Buzau Ion Vasile a murit in urma unei boli incurabile, la varsta de 69 de ani. Ion Vasile a fost si lider al organizatiei judetene a Partidului Social Democrat, precum si parlamentar in patru mandate. Ion Vasile era medic pediatru si a detinut si functia de ambasador in Ecuador.

Ion Vasile s-a nascut pe 12 ianuarie 1950, la Blajani, a urmat Facultatea de Medicina Generala, specialitatea pediatrie, la Institutul de Medicina si Farmacie din Iasi, intre 1967 si 1973. Si-a continuat activitatea profesionala, in paralel cu cea politica, relateaza opiniabuzau.ro.

In perioada 1990-2000 a fost senator FSN/PDSR, intre anii 2001 si 2004 a ocupat functia de prefect (PDSR/PSD) de Buzau, pentru a reveni in Senat in perioada 2004-2012. A fost ambasador extraordinar si plenipotentiar al Romaniei in Ecuador in perioada 1993-1996.
A condus organizatia judeteana a Frontului Salvarii Nationale/Frontului Democrat al Salvarii Nationale/Partidului Democratiei Sociale din Romania/Partidului Social Democrat din 22 decembrie 1989 pana in mai 2010, cand a demisionat din partid, dupa care a trecut la Partidul Conservator si apoi la Uniunea Nationala pentru Progresul Romaniei.

 

Ion Vasile a fost senator in mandatele 1990-1992, 1992-1993, 1996-2000 si 2004-2008. Intre 1993 si 1996 a fost ambasador extraordinar si plenipotentiar in Ecuador, iar intre 2001 si 2004, a detinut functia de prefect al judetului Buzau, sub guvernul Adrian Nastase, ultimul fiind poate cel mai cunoscut capitol al vietii publice a lui Vasile Ion, sau „Doctorul”, cum i s-a spus in cercul de apropiati, perioada presarata cu scandaluri si acuzatii cum ca patroneaza mafia din judet.

Iesirea din scena politica a lui Vasile Ion a inceput in 2009, odata cu scindarea membrilor PSD intr-o tabara care il sustinea pe „Doctor” si o alta creata in jurul tandemului Constantin Boscodeala-Victor Mocanu (venit de la Partidul Democrat). In martie 2009, presedintele PSD Mircea Geoana a avut discutii cu cei trei politicieni judeteni, intalnirea fiind una extrem de tensionata; Mircea Geoana s-ar fi situat clar impotriva lui Ion Vasile. In anul urmator, in luna mai, senatorul Vasile Ion a anuntat ca demisioneaza din partid, dupa ce a fost revocat de la sefia PSD Buzau „in mod stalinist”, cum spunea el.

El a aratat ca revocarea sa a fost decisa de Biroul Permanent National la propunerea presedintelui Partidului Social Democrat, Victor Ponta, ulterior acesta din urma recunoscand acest lucru. Dupa doua scurte peripluri in Partidul Conservator si in Uniunea Nationala pentru Progresul Romaniei, Ion Vasile si-a incheiat cariera politica dand o mana de ajutor alegerii lui Cristinel Bagiu, candidatul Uniunii Social Liberale la functia de presedinte al Consiliului Judetean la alegerile parlamentare din vara anului 2012. Ulterior, la inceputul lui martie 2016, Ion Vasile a incercat sa preia conducerea organizatiei judetene a Partidului National Liberal, alaturi de deputatul Adrian Mocanu si senatorul Constantim Popa, cu ajutorul prim-vicepresedintelui PNL Teodor Atanasiu. Ion Vasile este tatal lui Marie Jeanne Ion, jurnalista rapita in Irak in anul 2005, impreuna cu cameramanul sau Sorin Miscoci si jurnalistul Ovidiu Ohanesian. Ea a publicat pe Facebook un mesaj la moartea tatalui sau, iar oamenii i-au adresat condoleante.
„Mana care a salvat atatea vieti n-a mai putut fi salvata” a scris Marie Jeanne.

Lasa un comentariu aici !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.