Abia s-a anuntat oficial functionalitatea sistemului informatic al cardului de sanatate, ca unii medici se plang din nou ca au aparut probleme. Sistemul a dat erori in jurul pranzului, iar pentru multi pacienti medicii nu au putut verifica daca sunt asigurati. Potrivit reprezentantilor Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, cele mai multe probleme au aparut din cauza softurilor instalate de medicii de familie si a erorilor de conexiune la internet.
La o zi dupa ce Casa Nationala de Asigurari de Sanatate a anuntat ca sistemul informatic a redevenit functional, erorile se tin lant.
Calitatea de asigurat a pacientilor nu se poate verifica in anumite momente nici pe site-ul Casei Nationale de Asigurari de Sanatate.
CNAS precizeaza ca aplicatia achizitionata de unii medici de familie nu valideaza in timp real unele servicii, insa acestea se regasesc in sistem si pot fi validate in decurs de 3 zile lucratoare.
Si medicii din alte judete ale tarii s-au confruntat cu aceleasi probleme. Revoltati, au scris mesaje pe retelele de socializare.
Oficialii Casei de Sanatate au declarat ca au primit astazi 57 de sesizari, dintre care doar 10 legate de functionarea necorespunzatoare a sistemului.
CNAS anunta ca procedurile de achizitie a serviciilor de mentenanta au fost deja elaborate. Intre timp, o echipa de specialisti continua operatiunile de monitorizare si de consolidare a platformei informatice.
„Sistemul informatic al cardului national de asigurari de sanatate este in stare de functionare, incepand cu data de 2 noiembrie 2016, orele 19.00, iar in continuare se efectueaza operatiuni tehnice de monitorizare si consolidare a acestuia.
Pentru perioada de intrerupere a functionarii sistemului informatic sunt aplicabile prevederile art. 199 – 202 din Hotararea Guvernului nr. 161/2016 si ale art. 361 – 364 din Hotararea Guvernului nr. 206/2016.
In acest sens, pana la termenul de raportare a activitatii lunare, pentru perioada in care au fost constatate intreruperi in functionarea PIAS, presedintele CNAS va emite ordin conform prevederilor legale mai sus mentionate.” se arata in comunicatul CNAS .
Views: 1











