Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Bechet au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în comuna Sadova a avut loc un accident rutier.
La faţa locului s-au deplasat poliţiştii care au stabilit că un tânăr de 18 ani, din Sadova, în timp ce conducea un autoturism pe strada Mihai Eminescu, din Sadova, a pierdut controlul volanului, intrand în coliziune cu un autoturism parcat pe strada respectivă.
În urma evenimentului rutier, au rezultat doar pagube materiale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat o concentraţie de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit că tânărul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice şi fără permis.
Views: 0