Acord intre autoritati si firmele de telefonie.Afla ce se intampla cu datele personale!

0
423
Acord intre autoritati si firmele de telefonie.Afla ce se intampla cu datele personale!
Acord intre autoritati si firmele de telefonie.Afla ce se intampla cu datele personale!

Vicepresedintele ANCOM – Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii a dezvaluit joi ce se va intampla cu datele personale colectate de operatorii de telefonie mobila prin campaniile de marketing. Exista deja un acord incheiat cu autoritatile.

Masura de inregistrare a detinatorilor de cartele preplatite este una de intrare in normalitate, a declarat, joi, in cadrul unei dezbateri pe tema modificarilor propuse pentru functionarea numarului de urgenta 112, Eduard Lovin, vicepresedintele Autoritatii Nationale pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii – ANCOM.

Lovin a facut precizari suplimentare, anuntand ca firmele de telefonie mobila vor transmite serviciului 112 toate datele culese de la romanii care si-au dat voluntar datele personale pentru campanii de marketing, prin care s-au acordat bonusuri pe cartelele preplatite.

”In urma discutiilor pe care le-am avut cu industria, s-au agreat formele articolelor pe fond si in detaliu. Singurele discutii au fost pe marginea termenelor de implementare completa. Majoritatea operatorilor mobili au avut campanii de marketing prin care acorda bonusuri pe cartelele prepay, daca utilizatorii isi dadeau in mod voluntar datele personale. In prezent, majoritatea operatorilor mobili au deja un volum destul de mare in bazele de date cu o asociere de nume pe cartelele preplatite”, a spus el.

”Am stabilit ca, inca de la momentul intrarii in vigoare a acestei initiative legislative, vor putea pune la dispozitia operatorului 112 aceste date colectate deja prin campanii de marketing, iar ulterior datele pentru intrarea in legalitate si cu restul milioanelor de utilizatori care nu au numele asociat numarului de telefon asociat sa respecte termenul agreat si precizat in legislatie, respectiv de la 1 ianuarie 2020 pana la jumatatea anului. Termenul de 1 ianuarie este pentru pregatirea modalitatilor de colectare a datelor si inceperea vanzarii cartelelor cu preluarea datelor personale, urmand ca termenul al doilea sa fie suficient de generos pentru a putea inregistra toate cartelele preplatite aflate acum in uz pentru care nu este asociat un nume, un numar si o adresa”, a mai spus vicepresedintele ANCOM.

Views: 1

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.