Adrian Mititelu jr. : Eu ştiu că într-un final, cândva, peste un an, doi, trei, patru, cinci o singură echipă va mai exista şi anume FC U Craiova 1948

0
480

Universitatea Craiova a câştigat meciul cu CS Mioveni, scor 4-2, şi este principala echipă cu şanse de promovare în Liga 1.

“Au fost momente în care am spus şi că fotbalul nu este locul în care vreau să fiu. Pentru că ce ni s-a întâmplat nouă nu i s-a mai întâmplat la nimeni în lume, cred. … Tata este mai puternic decât mine, este mai puternic decât orice om pe care îl cunosc, de altfel, a reuşit să menţină această flacără vie a fotbalului în familia noastră. Şi iată că suntem pe cale să revenim acolo de unde am plecat.

Această condamnare (n.r. a lui Adrian Mititelu) a venit intempestiv. Nu au fost prea multe de spus. Ne-am îmbărbătat unul pe celălalt. Am vorbit şi de fotbal, vă daţi seama, cât s-a putut. Mi-a spus că să am grijă de familie, de echipă. Dar noi comunicăm non-stop, deci nu este nicio problemă, nu este lipsă de comunicare între tată, echipă, conducător şi aşa mai departe.

Va fi meciul adevărului (n.r. între cele două Craiove). Meciul adevărului, iar atunci de la cel mai mic suporter până la cel mai important om de fotbal o să vadă cine este Universitatea Craiova”, a declarat Adrian Mititelu Jr. pentru DigiSport .

Nu vreau să comentez declaraţiile lui Mihai Rotaru. Viaţa ne va aşterne viitorul fiecăruia şi la final voi avea multe de spus, însă până atunci să vedem cum vor decurge lucrurile. În viaţă orice se plăteşte, atât am de spus. 

Echipa asta a fost decimată şi a fost afectat şi sectorul suporterilor, mai ales faptul că mulţi copii au crescut cu cealaltă echipă, care se pretinde a fi Universitatea craiova. 

Nu cred că va exista pace. S-a creat o ură care nu poate fi stinsă. Este greu. Credeţi-mă că este greu să fie pace. Însă noi vom fi paşnici, ne vom vedea de drumul nostru, iar lumea este liberă să facă ce vrea, să decidă cu cine ţine.

Faptul că sunt credincios mă menţine, aşa, pe linia de plutire, însă nu pot, am 24 de ani şi am trecut prin atâtea lucruri în viaţă din cauza acestor oameni pe care dumneavoastră îi numiţi patroni de fotbal şi aşa mai departe şi efectiv nu mai am niciun resentiment faţă de nimic.

Poate să câştige 70 de titluri. Eu ştiu că într-un final, cândva, peste un an, doi, trei, patru, cinci o singură echipă va mai exista şi anume FC U Craiova 1948″.

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.