După un an si 7 luni în care omul de afaceri a fost închis, astăzi 6 iulie, acesta a devenind din nou un om liber.
Patronul Stiintei a fost pus azi în libertate din penitenciarul Pelendava.
Îmbrăcat cu un trening roșu, momentul cel mare a fost întâmpinat cu urale, iar Mititelu Jr. a fost primul care l-a îmbrățișat pe Mititelu senior, urmat de soția acestuia.
Adrian Mititelu a oferit primele declarații, imediat după ce a ieșit de pe poarta penitenciarului din Craiova.
„Cum să fie? Ca si pentru ceilalți deținuți, au fost 20 de luni nu ușoare.
Încă odată vreau să vă comunic că am făcut un mandat nevinovat și nu mă refer că am ieșit acum, nu ma făcut nicio faptă penală. Dar asta este, am făcut-o și pe asta.
Probabil că toți cei aflați în situația mea vor beneficia de aceste prevederi, de neconstituționalitatea legii, articolului 155, prea multe nu sunt de spus despre acest lucru, pot doar să vă spun că simt că s-a făcut dreptate. Chiar dacă am ieșit pe o chestiune de legalitate, nu are nicio legătură cu vinovăția sau nevinovăția și vă dau cuvântul de onoare că nu am făcut nicio faptă penală și am ispășit 20 de luni nevinovat.
Mereu am sperat și acum sper, pentru că o să merg la CEDO cu nevinovăția mea și sunt convins că voi fi declarat nevinovat.
Mergem înainte, tot mai puternic, pentru că greutățile m-au făcut și mai puternic. Sunt la curent cu tot ce se întâmplă, merg înainte pe drumul meu și pe ceea ce mi-am planificat.
Mi-au lipsit familia, apropiații. Să știți că după sănătate, libertatea este foarte prețioasă și nu este bine când nu o ai.
O să merg și la echipă, vă dați seama este viața mea. Pentru echipa asta am făcut foarte multe sacrificii, am cheltuit foarte mulți bani, am făcut și închisoare pentru ea și o să încerc ca toți cei care au rămas alături de noi să fie mulțumiți”, a declarat Adrian Mititelu.
Views: 0