Acasă Actualitate Actualitate Dolj AJPIS Dolj: 27 de misiuni de inspecție socială în luna aprilie 2026....

AJPIS Dolj: 27 de misiuni de inspecție socială în luna aprilie 2026. Inspectorii au dispus 33 de măsuri de remediere

0
AJPIS Dolj: 27 de misiuni de inspecție socială în luna aprilie 2026. Inspectorii au dispus 33 de măsuri de remediere
AJPIS Dolj: 27 de misiuni de inspecție socială în luna aprilie 2026. Inspectorii au dispus 33 de măsuri de remediere

Inspectorii sociali ai Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Dolj au desfășurat, în luna aprilie 2026, 27 de misiuni de inspecție inopinată. Controalele au vizat modul în care sunt respectate prevederile legale în domeniul serviciilor sociale, al beneficiilor de asistență socială, dar și accesul persoanelor cu dizabilități la mediul fizic, informațional și comunicațional.

Potrivit AJPIS Dolj, acțiunile de control au urmărit verificarea respectării standardelor minime de calitate obligatorii pentru funcționarea serviciilor sociale, precum și evaluarea furnizorilor în vederea acordării sau neacordării acreditării ori a licenței de funcționare.

În urma verificărilor efectuate, inspectorii sociali au constatat mai multe deficiențe, motiv pentru care au dispus 33 de măsuri de remediere.

Printre măsurile stabilite se numără acreditarea Serviciilor Publice de Asistență Socială ca furnizori de servicii sociale, în conformitate cu Legea Asistenței Sociale nr. 292/2011, dar și respectarea alocației de hrană prevăzute de HG nr. 6/2026.

De asemenea, inspectorii au solicitat reanalizarea dosarelor beneficiarilor de venit minim de incluziune, cu respectarea prevederilor Legii nr. 196/2016, precum și emiterea dispozițiilor de recuperare a debitelor rezultate din plăți necuvenite, inclusiv pentru ajutorul de încălzire și indemnizația de însoțitor.

Alte măsuri au vizat asigurarea echipamentului, cazarmamentului și materialelor necesare pentru activitățile beneficiarilor din centrele rezidențiale destinate persoanelor adulte cu handicap, cu respectarea standardelor de cost pentru serviciile sociale.

Totodată, inspectorii sociali au dispus aprobarea, prin hotărâri ale consiliilor locale, a Regulamentelor de Organizare și Funcționare ale SPAS-urilor.

AJPIS Dolj precizează că modul de implementare a măsurilor dispuse în urma controalelor va fi monitorizat la termenele stabilite prin procesele-verbale de control.

Activitatea de inspecție socială rămâne una esențială pentru verificarea respectării drepturilor beneficiarilor, funcționarea corectă a serviciilor sociale și creșterea calității sprijinului oferit persoanelor vulnerabile din județul Dolj.

Informațiile au fost transmise de AJPIS Dolj, prin directorul executiv Cocora Elena Mihaela.

Views: 43

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.