ALDE DOLJ : ADOPTAREA CODULUI ADMINISTRATIV VA AJUTA SI PE CEI CU FUNCTII ADMINISTRATIVE SI PE CETATENI

0
311
ALDE DOLJ : ADOPTAREA CODULUI ADMINISTRATIV VA AJUTA SI PE CEI CU FUNCTII ADMINISTRATIVE SI PE CETATENI
ALDE DOLJ : ADOPTAREA CODULUI ADMINISTRATIV VA AJUTA SI PE CEI CU FUNCTII ADMINISTRATIVE SI PE CETATENI

Cristian Marius Tuţă, vicepreşedinte ALDE DOLJ: Vom limpezi neclarităţile de ordin legislativ şi vom ieşi din ipocrizia posturilor ”apolitice

 

Depunerea în Parlament, până la sfârşitul lunii, spre dezbatere a Codului Administrativ (un pachet de 20 de legi ce reglementează sfera administraţiei publice locale de la statutul funcţionarului public şi până la regimul juridic care reglementează domeniul public şi privat al statului) este o veste bună pentru toată lumea.

Pe de-o parte vom elimina suprapunerile de legi, terminologiile diferite, care au condus la interpretări multiple ale aceleiaşi realităţi jurdice, iar cetăţenii vor putea accesa mai uşor elementele de legislaţie administrativă care îi interesează.

Pe de altă parte vom ieşi din ipocrizia posturilor ”apolitice”, numite politic. Prefecţii şi subprefecţii, ca înalţi reprezentanţi ai guvernului în teritoriu, vor fi numiţi politic de către guvernul în funcţie şi vor fi asimilaţi funcţiilor de demnitate publică (secretari, respectiv subsecretari de stat).

Toate aceste modificări, agreate cu Comisia Europenă, vor simplifica trasee decizionale şi proceduri de aplicare a normelor şi vor crea un mediu legislativ unitar şi mai uşor de accesat. Prevederile incomplete, neunitare şi deseori contradictorii vor deveni istorie.

Pentru noi cei care lucrăm în administraţia locală, primari, viceprimari, pentru cei din CJ-uri, Codul Administrativ, odată adoptat, va fi un instrument cu adevărat util pentru dezvoltarea comunităţilor noastre” – consideră Cristian Marius Tuţă, primarul comunei Bucovăţ şi vicepreşedinte ALDE Dolj.

 

BIROUL DE PRESĂ ALDE DOLJ

Views: 0

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.