ALDE DOLJ: LEGEA PREVENTIEI ESTE ADOPTATA IN REGIM DE URGENTA

0
374

ALDE DOLJ: LEGEA PREVENTIEI ESTE ADOPTATA IN REGIM DE URGENTA 1Victor Gogonea, secretar general ALDE Dolj:Autoritățile locale ar trebui să ia măsuri din timp pentru promovarea conținutului acestei legi”

 

Una din principalele promisiuni electorale făcute de ALDE, Legea Prevenției, este pe ultima sută de metri pentru intrarea ei în vigoare. Legea a fost adoptată de Senatul României, urmând a fi adoptată și de către Camera Deputaților ca și for decizional.

Această lege va veni în întâmpinarea  nevoilor de dezvoltare ale tuturor agenților economici, în special a celor mici și mijlocii care nu au întotdeauna capacitatea de a internaliza legislația de specialitate și obligațiile ce le revin.

Conform legii, nicio firmă nu va mai fi sancționată de la prima abatere. Autoritățile de control sunt obligate să facă în primul rând informare și îndrumare și abia apoi, după o perioadă de conformare de 90 de zile (în care agentul economic trebuie să își rezolve neregulile) firmele pot fi amendate.

Considerăm că pe lângă măsurile care vor fi luate la nivelul ministerelor privind popularizarea prevederilor acestei legi (note de informare, platforme online etc.) se impune ca și autoritățile județene și cele locale să ia măsuri similare pentru ca într-un timp cât mai scurt această lege să fie bine cunoscută de toți cei interesați.

 

                              BIROUL DE PRESĂ ALDE DOLJ

Views: 0

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.