ALDE DOLJ: RETRAGEREA SPRIJINULUI PENTRU GUVERNUL GRINDEANU – UN ACT DE RESPONSABILITATE POLITICA

0
420
ALDE DOLJ: RETRAGEREA SPRIJINULUI PENTRU GUVERNUL GRINDEANU - UN ACT DE RESPONSABILITATE POLITICA 1
ALDE DOLJ: RETRAGEREA SPRIJINULUI PENTRU GUVERNUL GRINDEANU – UN ACT DE RESPONSABILITATE POLITICA

Decizia luată de coaliția PSD – ALDE de retragere a sprijinului politic pentru guvernul Grindeanu este o premieră pozitivă în istoria ultimilor 25 de ani.

Este un gest de responsabilitate politică față de promisiunile făcute în fața cetățenilor în decembrie anul trecut.

Atunci când lucrurile nu merg în ritmul dorit, este de datoria partidelor să facă evaluări corecte asupra guvernelor lor.

Prin decizia noastră de acum am vrut să evităm crize viitoare generate de o slabă guvernare, crize care să se răsfrângă asupra vieții cetățenilor.

Sperăm ca această criză politică să se stingă cât mai repede. Inclusiv prin procedura unei moțiuni de cenzură dacă va fi nevoie.

Este dreptul unei coaliții politice de a-și evalua propriul guvern oricând dorește și de a lua deciziile pe care le crede de cuviință pentru creșterea performanței guvernamentale. Inclusiv retragerea sprijinului politic pentru premierul în funcție.

Democrația este sistemul în care majoritățile decid. O ultramajoritate în Coaliție a decis că Guvernul Grindeanu trebuie să lase loc unui alt guvern PSD-ALDE capabil să atingă obiectivele de guvernare asumate în fața românilor.

ALDE a decis retragerea sprijinului politic pentru domnul Grindeanu pentru că vrea un nou guvern în stare să pornească motoarele economiei.

Creșterea economică de astăzi trebuie consolidată pe termen lung prin investiții făcute strategic. Noi am propus o serie de măsuri liberale cum este și crearea Fondului Suveran de Investiții dar și Legea Prevenției, măsuri care au fost în mod nejustificat amânate.

Noi credem că România nu trebuie și nu poate fi condusă de un guvern gol. Dl. Grindeanu este un premier fără guvern.

Sperăm ca rațiunea și bunul simț public să triumfe cât mai repede, iar Coaliția PSD – ALDE să fie lăsată să-și utilizeze dreptul legitim de a furniza rapid un nou guvern cu potențial real de a onora angajamentele făcute românilor.

ALDE va continua să susțină, inclusiv prin miniștrii pe care îi va desemna în viitorul guvern, aplicarea unor măsuri liberale care să dinamizeze în mod durabil economia.

ALDE atrage deasemenea atenția celor care au criticat până acum neajunsurile guvernările să renunțe la ipocrizie și politicianism și să aprecieze la adevărata valoare gestul de responsabilitate făcut de Coaliția câștigătoare a alegerilor de anul trecut.

 

                        BIROUL DE PRESĂ ALDE DOLJ

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.