Anisoara Stanculescu, presedinte ALDE Craiova: ”Cerem ca la rectificarea bugetara sa fie alocati bani pentru realizarea studiului pedologic care sa asigure o buna gestionare peisagistica a Parcului Romanescu ”
In administratie ca si in viata lucrurile durabile sunt cele construite cu atentie si responsabilitate pentru detalii si pentru viitor.
Parcul Romanescu este cel mai mare parc natural din Europa de est, monument de patrimoniu si simbol al orasului nostru. El trebuie gestionat asa cum se cuvine daca vrem sa fie ca atare si pentru generatiile viitoare.
Lucrarile de modernizare ale Parcului au lasat ”rani nevindecate” in structura sa pe toate palierele de vegetatie si la nivelul solului, ceea ce creeaza probleme pentru viitor. Aceste rani trebuie vindecate daca vrem ca Parcul Romanescu sa fie conservat asa cum se cuvine.
Mai multe obligatii pe care constructorul le- a avut se pare ca nu au fost respectate, utilajele fiind manipulate fara grija necesara pentru vegetatia din parc, fiind afectate inclusiv mai multe exemplare de arbori ce proveneau din amenajarea initiala a parcului.
Autoritatile centrale au cerut in urma anchetei desfasurate elaborarea de catre autoritatile locale/Primarie a unui studiu pedologic, releveul vegetatiei, studiul dendro-floricol prin care sa poata fi pus in actiune un plan de gestionare peisagistica a parcului.
Din pacate, responsabilitatea pentru acest studiu atat de necesar este pasata de peste un an de zile intre primaria Craiova si Regia de Admnistrare a Domeniului Public.
Cerem Consiliului Local Craiova sa acorde atentia cuvenita acestui subiect si sa aloce, la rectificarea bugetara banii necesari pentru realizarea studiului pedologic si implementarea, pe aceasta baza, a planului de gestionare peisagistica pentru PARCUL ROMANESCU.
BIROUL DE PRESA ALDE DOLJ
Views: 0