Alertă METEO: Avertizare de caniculă în 6 județe din sudul țării

0
260

Meteorologii au emis pentru duminică o avertizare Cod galben de caniculă și disconfort termic valabilă în mai multe județe din sudul țării. Luni, valul de căldură se va extinde și în alte regiuni.

Potrivit ANM, duminică valul de căldură se va menține în sudul teritoriului. Județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov și Călărași sunt sub avertizare Cod galben.

În aceste zone, va fi caniculă, disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 35 de grade, iar cele minime între 18 și 22 de grade.

Conform ANM, va fi Cod galben în județele Bihor, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Gorj, Mehedinți, Vâlcea, Dolj, Olt, Argeș, Dâmbovița, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Prahova, Ialomița, Călărași, Tulcea, Constanța, Brăila, Buzău, Galați, Vrancea, Vaslui și Bacău.

Va fi caniculă, disconfortul termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 34 și 37 de grade, iar cele minime se vor situa între 18 și 23 de grade.

Marți, valul de căldură se va intensifica și va cuprinde toată țara, iar miercuri va persista la intensitate mare în sudul, estul și parțial în centrul țării.

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.