Nu a venit nimeni la protestul impotriva „clanurilor si autoritatilor care nu-si fac treaba” anuntat sambata, in Piata Victoriei, de Alexandru Cumpanasu, personaj care candideaza la presedintia tarii avand drept punct central al campaniei drama nepoatei sale Alexandra, una dintre victimele „monstrului” de la Caracal.
Protestul era anuntat pentru ora 16:00. Pana la ora 17:00, cand am publicat aceasta stire, nu a aparut nimeni in Piata Victoriei.
Seful Asociatiei pentru Implementarea Democratiei a sustinut recent ca oamenii s-au organizat pe pagina sa de Facebook si ca el a incercat sa ii opreasca, dar fara succes caci cetatenii sunt revoltati.
„Cred ca astazi populatia s-a trezit. Eu ma chinui cu disperare sa opresc un protest sambata, in Piata Victoriei. Pentru ca oamenii vor spune ca punem presiune pe ancheta si eu vreau sa fiu corect. Hai sa aflam adevarul. Dar eu garantez ca se va face acel protest. Da, asa am inteles pe Facebook si eu. Va fi un protest impotriva clanurilor si a autoritatilor care nu-si fac treaba. Va repet, mesajele mele nu au fost de incurajare. Mesajele mele au fost de ‘hai sa vedem, hai sa asteptam’. Eu cred ca, in ciuda avertismentelor, sambata la 4 vor fi in Piata Victoriei. Sunt parinti, sunt mame carora efectiv nu am avut cum sa le spun ‘hai sa nu’. Adica am spus, dar mi-au spus ca e incalificabil ceea ce s-a intamplat cu mama Alexandrei sa fie amenintata cu duba”, a declarat Cumpanasu.
Views: 0