Alina Gorghiu : În prima şedinţă din debutul acestei sesiuni, o victorie simbolică – respingerea modificărilor aduse Codului penal, marca PSD-Dragnea

0
175

Senatorul PNL Alina Gorghiu a anunţat că în primul plen de la deschiderea sesiunii ordinare au fost respinse modificările aduse Codului penal şi de procedură penală, „marca PSD-Dragnea”. Ea a adăugat că este penibil faptul că social-democraţii au anunţat că se abţin de la vot.

„În prima ședință din debutul acestei sesiuni, o victorie simbolică: respingerea celor două orori din activitatea legislativă. Adică a modificărilor aduse Codului penal și Codului de procedură penală,marca PSD-Dragnea!

Citeste si :  Augustin Zegrean, ATAC la Tudorel Toader dupa adoptarea Codului Penal

Măcar scuze să-și ceară pentru 4 ani pierduți în controversa exportată la nivel european, legată de justiția din România.
Știți ce e cel mai penibil?! Că au anunțat că se abțin. Nu vor vota împotrivă.

Parcă ar mai ține puțin cu dinții de aceste codificări strâmbe, făcute pentru colegii lor certați cu legea. Parlamentul actual funcționează în direcția bună pentru români, în interesul lor. Suntem o majoritate sănătoasă și vă asigur că urmează reformele. Lucrăm serios și responsabil!

Citeste si :  Dragnea primeste lovitura de gratie de la Bruxelles ! Dancila s-a inteles cu Timmermans, recomandarile MCV vor fi puse in aplicare!

PS: Domnule Ciolacu, vedeți că proiectele vin la Camera Deputaților! Vă rog, faceți ceva sănătos pentru democrație, fără jocul tipic de glezne al PSD: înfierați sincer aceste mizerii și votați împotriva lor!” a declarat Alina Gorghiu..

Senatul a avut înscris pe ordinea de zi a plenului de luni actul normativ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, aflată în reexaminare după o decizie a CCR, potrivit news.ro.

Citeste si :  Chirila, foarte indignat de actiunile PSD: „Ne vor marca viata pe urmatorii 50 de ani”

Pe ordinea de zi s-a aflat şi actul normativ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, tot în reexaminare după o decizie a Curţii Constituţionale.

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.