Andrei Nastase e noul primar al Chisinaului

0
592
Andrei Nastase e noul primar al Chisinaului
Andrei Nastase e noul primar al Chisinaului

Andrei Nastase, candidatul Partidului „Platforma Demnitate si Adevar” (PPDA), este noul primar al Chisinaului, el devansandu-l in turul al doilea al alegerilor locale partiale pe candidatul socialistilor, Ion Cerban.

Conform rezultatelor preliminare anuntate de Comisia Electorala Centrala a Republicii Moldova, dupa procesarea tuturor proceselor-verbale, Andrei Nastase, candidatul Partidului „Platforma Demnitate si Adevar” (PPDA), a obtinut 52, 57% din voturi, iar Ion Ceban, candidatul Partidului Socialistilor din Republica Moldova (PSRM), din care provine presedintele Igor Dodon – 47,43%.

La ora 21.00 s-au inchis sectiile de votare, iar prezenta la urne a fost putin peste 39%, ceea ce inseamna 248.665 de alegatori, dintre care 173.914 femei si 110.752 barbati, scrie news.ro.

„Am demonstrat ca am reusit. Succesul nostru consta in faptul ca am dat dovada de unitate cu partidele pro-europene. Un sprijin enorm din partea Maiei Sandu. Odata ce am decis ca se merge cu un singur candidat, nimeni nu a mai pus la indoiala legitimitatea acestui candidat. Am o datorie mare fata de colegii mei de la partid”, a spus Andrei Nastase in prima declaratie dupa inchiderea urnelor.

El a mentionat ca va stabili „o relatie institutionala” cu Guvernul.

„A fost o campanie buna. Am reusit sa miscam accente, nu geopolitica si politica. Rezultatul va fi pe masura. Eu vreau sa multumesc tuturor chisinauienilor care au iesit astazi la vot. Vreau sa multumesc echipei mele, am avut o campanie buna incepand cu programul si terminand cu alte aspecte. Asteptam numararea voturilor”, a declarat si Ion Ceban.

Ceban a anuntat ca presedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a fost la sediul PSRM unde asteapta rezultatele scrutinului. Intrebat de catre jurnalisti daca prezenta lui Dodon la sediul partidului nu e ilegala, Ceban a spus ca presedintele „nu face campanie, nici n-a facut astazi pe durata zilei”.

Cel care va fi ales primar in urma scrutinului de duminica va conduce Chisinaul timp de un an, pana la alegerile locale la termen.
Alegerile locale anticipate au loc in conditiile in care postul de primar a ramas vacant dupa ce Dorin Chirtoaca a demisionat in luna februarie, dupa ce a fost suspendat din cauza dosarelor sale penale. In noiembrie 2017 a fost organizat si un referendum pentur revocarea lui, care a fost insa invalidat din cauza prezentei scazute la urne. Dorin Chirtoaca este acuzat de acte de corupere pasiva in forma agravata, precum si trafic de influenta in dosarul parcarilor platite de la Chisinau.

Views: 0

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.