La data de 6 aprilie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu un procuror D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova, au efectuat 5 percheziţii domiciliare, în județul Dolj, la persoane bănuite de constituirea unui grup infracțional organizat și şantaj.
În fapt, trei bărbați, din municipiul Craiova, cunoscuți în implicarea în fapte cu violență, sunt bănuiți că, începând cu luna martie 2023, ar fi constituit un grup infracțional organizat, care ar fi acționat, în municipiul Craiova, în scopul săvârşirii infracţiunii de șantaj.
Aceștia ar fi acționat coordonat, în vederea recuperării unor sume de bani provenite din împrumuturi acordate cu dobândă, prin exercitarea de amenințări și acte de violență asupra persoanei vătămate, procentele percepute ca dobândă fiind cuprinse între 10 și 20%.
În urma perchezițiilor domiciliare, au fost descoperite și ridicate sume de bani, două arme letale, cu glonț, din categoria celor supuse autorizării, una dintre acestea fiind încărcată, precum și mai multe cartușe de calibrul 7,65 mm., toate deținute ilegal.
În urma probatoriului administrat, la datele de 6 și 9 aprilie a.c., procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova au dispus reținerea, pentru 24 de ore, inițial a doi dintre bărbați și, ulterior, a celui de-al treilea, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, şantaj și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
La datele de 7 și 10 aprilie a.c., a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj, fiind dispusă măsura arestării preventive, pentru 30 de zile, față de cei trei bărbaţi.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Craiova.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Views: 20
STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.