Armonii jubiliare la Filarmonica ”Oltenia”Craiova: Emir Nuhanović și Stefan Milenkovich aduc magia lui Ceaikovski la Festivalul Internațional ”Craiova Muzicală” 50

0
280

Pentru publicul iubitor de muzică clasică din Craiova și nu numai, Festivalul Internațional ”Craiova Muzicală” 50 își va deschide porțile pentru încă o seară de excepție, alături de maestrul Emir Nuhanović și violonistul Stefan Milenkovich.

Festivalul Internațional ”Craiova Muzicală” 50 se pregătește să încânte auditoriul cu un concert Ceaikovski în sala de concerte a Filarmonicii ”Oltenia” Craiova. Evenimentul, programat pentru data de 8 decembrie, ora 19:00, va aduce în prim-plan pe dirijorul bosniac Emir Nuhanović și pe celebrul violonist sârb Stefan Milenkovich, într-un spectacol ce va marca această ediție jubiliară.
Sub bagheta maestrului Nuhanović, fost director al Filarmonicii din Sarajevo, alături de virtuozitatea lui Milenkovich la vioară, Orchestra Filarmonicii ”Oltenia” va interpreta trei capodopere  de Piotr Ilici Ceaikovski, printre care “Capriciul italian”, op. 45 și  uvertura-fantezie “Romeo și Julieta”. Momentul culminant al serii îl va constitui audierea ”Concertului în Re major pentru vioară și orchestră”, op. 35.

Maestrul Emir Nuhanović a declarat pentru publicația ”Avaz”: ”Este o mare onoare pentru mine să dirijez la acest festival prestigios și mă bucur mai ales să știu că solistul concertului va fi Stefan Milenkovich, care tocmai s-a întors dintr-un turneu de o lună în America. Desigur, după șapte luni, sunt din nou alături de dragii mei colegi muzicieni ai Filarmonicii ”Olteni”’.”

Despre  Festivalul Internațional ”Craiova Muzicală”

Festivalul Internațional ”Craiova Muzicală” este un eveniment cultural de prestigiu dedicat frumuseții și diversității muzicii clasice și contemporane. Cu o istorie bogată de 50 de ani, festivalul continuă să încânte publicul cu spectacole de înaltă ținută artistică și experiențe muzicale de neuitat.

Abonamentele și biletele se achiziționează online, pe entertix.ro: 

https://www.entertix.ro/evenimente/19564/concert-ceaikovski-craiova-muzicala-8-decembrie-2023-filarmonica-oltenia-craiova.html

De asemenea, abonamentele și biletele se procură de la agenția din Calea Unirii 16, luni-vineri (orele 10:00-18:00). Detalii se obțin la numărul de telefon 0251 414 698.

Prețuri bilete: 50 lei; 15 lei (elevi, studenți, seniori)

Visits: 0

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.