Asasinarea fiicei ideologului lui Putin a fost revendicată de Armata Națională Republicană

0
291
Asasinarea fiicei ideologului lui Putin a fost revendicată de Armata Națională Republicană
Asasinarea fiicei ideologului lui Putin a fost revendicată de Armata Națională Republicană

Atentatul cu mașină-capcană în care a murit fiica ideologului rus Aleksandr Dughin, Daria Dughina, a fost organizat de ”Armata Națională Republicană”, a declarat duminică, într-o declarație făcută la Kiev, fostul deputat fugar rus Ilya Ponomarev, relatează The Guardian, ukraine.ru și osnmedia.ru.

“Noi, activiștii, militarii și politicienii ruși, acum partizani și luptători ai Armatei Naționale Republicane, scoatem în afara legii belicoșii, hoții și asupritorii din Rusia. Scopul nostru este de a opri distrugerea Rusiei și a vecinilor săi, de a opri activitățile unei bande de afaceriști de la Kremlin care sug din bogăția poporului nostru”, se arată în declarația organizației.

“Îl declarăm pe președintele Putin un uzurpator al puterii și un criminal de război care a modificat Constituția, a declanșat un război fratricid între popoarele slave și a trimis soldații ruși la o moarte sigură și fără sens. Putin va fi destituit și distrus de noi”, au subliniat activiștii NRA.

În manifest se mai spune despre atentatul în care murit Dughina că „deschide o nouă pagină din rezistența împotriva putinismului, o nouă pagină dar nu ultima”.

În prezent, fostul deputat se află pe teritoriul Ucrainei. Pe numele său au fost deschise dosare penale în Rusia pentru deturnare de bunuri de stat, amintesc sursele citate.

Mihail Podolyak, consilier al șefului Biroului prezidențial, a declarat că Ucraina nu are nimic de-a face cu atentatul cu bombă.

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.