Asociația Inițiativa pentru Nediscriminare, Solidaritate, Participare, Învățare și Responsabilitate (INSPIR) a desfășurat o acțiune de promovare și sensibilizare în comunitate cu privire la riscurile și modalitățile de transmitere a tuberculozei, boală care poate fi prevenită prin testare sau tratată cu medicamente și îngrijire adecvată.
Evenimentul a fost organizat cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă Împotriva TUBERCULOZEI activitate marcată la Muzeul de Artă din Craiova de către voluntari de la Leo Club Excelion Craiova , elevi din cadrul Liceului Tehnologic ,,Constantin Brâncuși’’ Craiova, coordonați de d-na profesor.Didona Fetea și alte grupuri informale de persoane care au dorit să se alăture activității noastre.

Activitatea a constat în distribuirea de pliante către publicul larg prin afișarea de banere în locuri vizibile cu tematică specifică a bolii tuberculozei, astfel tinerii au interacționat între ei, au avut loc și o sesiune de informare către tineri, oferită de d-na dr.Oana Mateescu, care le-a vorbit tinerilor prezenți despre semnificația evenimentului cât și despre noțiunile introductive ale bolii tuberculoză.
<<Asociația INSPIR dorește să creze o rețea socială formată din voluntari, elevi, studenți, societate civilă, și alte organizații publice/private care doresc să se alăture inițiativelor noastre și să devină parteneri de proiecte comune, a declarat președintele membru-fondator Claudiu Lăzeanu>>
Asociația INSPIR promovează și susține valorile umane precum: ,,Demnitatea, Empatia și Respectul!’’
Views: 76