In temeiul valorilor democratice pe care le promoveaza, si avand in vedere ca organizarea referendumului din 6-7 octombrie 2018 este grevata de deficiente morale, legale si administrative, Asociatia Pro Democratia considera ca observarea si monitorizarea desfasurarii „Referendumului pentru Familie” este cu atat mai importanta.
Implicarea Asociatia Pro Democratia in monitorizarea desfasurarii „Referendumului pentru Familie” nu anuleaza insa pozitia oficiala deja exprimata de catre asociatie despre caracterul nedemocratic al acestui referendum. Consideram ca organizarea „Referendumului pentru Familie” in baza unei ordonante de urgenta care sa modifice si sa completeze Legea 3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului, incalca
principiile statului de drept, prevederi ale Constitutiei precum si bunele practici ale Comisiei de la Venetia.
„Urgenta” si modul improvizat de organizare a acestui referendum nu sunt in interesul cetateanului roman si al integrarii Romaniei in spatiul democratic al Uniunii Europene, ci servesc o agenda politica ale carei obiective par a fi in contradictie cu valorile democratice. De asemenea atentionam asupra faptului ca absenta monitorizarii exercitarii votului la referendum prin sistemul electronic pentru prevenirea votului multiplu poate favoriza fraudarea rezultatelor votului.
Incurajam cetatenii si organizatiile neguvernamentale din Romania, precum si organizatiile internationale active in domeniul drepturilor omului si al securitatii in regiune sa se implice in observarea si monitorizare„Referendumului pentru Familie” din 6-7 octombrie 2018, si in sesizarea institutiilor abilitate in cazul aparitiei oricaror nereguli organizarea si desfasurarea referendumului.
Vom reveni cu amanunte si detalii organizatorice dupa ce vor fi facute publice procedurile de acreditare ale observatorilor pentru referendum. Intre timp persoanele si organizatiile interesate sa se implice in procesul de observare isi pot exprima interesul prin email la adresa de e-mail apd@apd.ro.
Cu stima
Ionuț Tata
Presedinte
Asociația Pro Democratia
Views: 0