Auchan România sărbătorește Ziua Națională cu o nouă acțiune dedicată Clubului Mărcilor Emblematice Românești, care aniversează un an de la înființare. Astfel, până pe 5 decembrie 2021, produsele românești cu tradiție vor beneficia de o expunere specială în cadrul tuturor hipermarketurilor Auchan din ţară, cât și de promoții speciale prin cardul de fidelitate MyCLUB Auchan.
Clubul Mărci Emblematice Românești a fost lansat anul trecut, din dorința de a aduce în atenția românilor unele dintre cele mai apreciate mărci autohtone de bunuri de larg consum. Totodată, Auchan invită și alte branduri românești să se alăture clubului și să participe la promovarea produselor locale.
Ințiativa este unică pe piața de retail din România, iar prin acest demers Auchan și-a propus să întreprindă cât mai multe acțiuni menite să evidențieze mărcile înființate pe plan local, care se bucură de o îndelungată tradiție, în unele cazuri chiar și de peste un secol. Pentru acestea, în cadrul clubului a fost creată și secțiunea Clubul Mărci Românești de 100 de ani. Demersul sprijină producătorii locali și consumul de produse românești.
Și anul trecut, timp de două săptămâni, mărcile emblematice au beneficiat de o expunere specială în cadrul tuturor hipermarketurilor Auchan din ţară, oferind clienţilor o adevărată paradă de 1 Decembrie. Milioane de români au putut să redescopere produsele celor mai cunoscute mărci româneşti, cu tradiţie, iar parada va avea loc și în acest an.
Clubul Mărcilor Emblematice restabilește relația aparte dintre Auchan, consumatorii săi și mărcile românești și duce mai departe gusturile şi valorile locale. O marcă emblematică reprezintă o marcă înființată pe plan local și care se bucură de o îndelungată tradiție, în unele cazuri chiar și de peste un secol. Sunt mărcile a căror valori principale au rămas neschimbate și care și-au respectat promisiunile de-a lungul timpului față de consumatori. Acestea au produse bazate pe rețete românești și folosesc prioritar materie primă locală, aducând constant și noutăți pe piață.
Clubul Mărcilor Emblematice Româneşti reuneşte în prezent 34 de mărci naţionale:
ALBALACT, BANEASA, BERGENBIER, BORSEC, BUGECI, BUCOVINA, CAROLI, CIUCAȘ, COTNARI, CRIS-TIM, DACIA PLANT, DERO, DOINA, EDENIA, FAGARAȘ, FARES, FARMEC, GEROVITAL, KANDIA, LONCOLOR, MĂGURA, MATACHE MĂCELARU, NAPOLACT, NUFĂR, PLAFAR, POIANA, ROM, SANO VITA, SCANDIA, TIMIȘOREANA, TRIUMF, UNISOL, URSUS, ZAREA.
Views: 0