Astăzi, la Biroul Parlamentar al deputatului Ringo Dămureanu, a avut loc conferința de presă săptămânală AUR Dolj. Conferința a fost susținută de dl. Deputat Daniel Gheba, coordonatorul județean Ionel Gheorghe și Stanciu Alexandra, Vicepresedinte Comunicare al organizației.
„Austria nu are gram de resurse de petrol sau de gaz natural. Știm bine asta. Compania austriacă OMV a construit însă o caracatiță infracțională până la cel mai înalt nivel în Statul român, de care a profitat apoi pentru a ne lua Petromul, resursele naturale de petrol și gaze naturale pe 39 de ani și pentru a pune la pământ rafinăriile și combinatele petrochimice ale Țării noastre: Doljchim, Arpechim, iar la bugetul de stat plătește sume absolut derizorii, fiind mereu favorizată de Guvernele PSD și PNL.
În schimb, Viena se încălzește ieftin cu gazul românilor, în timp ce românii tremură sau plătesc la suprapreț, rafinăria OMV din Capitala Austriei este cea mai mare din Europa și ne revinde carburanții, iar aceasta, împreună complexul petrochimic Borealis-OMV de la intrarea în Viena prosperă, din resursele românilor. Noi avem petrolul, ei au rafinăriile. Noi avem gazul, ei îl iau gratis. Noi am avut BCR, cea mai mare bancă din Europa de Est, ei ne-au luat-o degeaba. De ce? Noi am avut corupții, ei i-au cumpărat cu ridicata. Ajunge umilința.
Am participat personal la acest protest duminică, 15 octombrie 2023, o zi istorică, alături de Deputatu AUR de Dolj, Ringo Dămureanu, Secretar al.Camerei Deputaților, de Coordonatorul AUR Austria, Cristian Lungu și de câteva zeci de patrioți români care trăiesc și muncesc în Austria și Germania, dar le pasă de Țara Mamă, care au îndurat frigul și vântul.
Oamenii au scandat: „Vrem Petrom-ul înapoi”, „OMV, corupție”, „PSD și PNL slugi la OMV”, dar și ”Afară cu OMV din Țară”.
Resursele țării sunt ale românilor și noi trebuie să beneficiem de ceea ce este al nostru. Nu ne este rușine sau frică să spunem ce e drept și corect, chiar dacă suntem singurii care luptă pentru Adevăr, singurii care știm ce vrem: Dreptate pentru România!”, a declarat Coordonator AUR Dolj, Ionel Gheorghe.
„A trecut și mult așteptata vizită a lui Zelenski. Multă fanfară pentru mai nimic. Sigur, dragii noștri politicieni s-au îngrămădit să își facă poze și să le posteze repede-repejor pentru a acapara cât mai multe puncte sociale. Dar tot degeaba. Problemele românilor? N-au fost pe agendă!
După ce ne-au acuzat pe noi că mințim în legătură cu protecția drepturilor cetățenilor etnici români din Ucraina, spunând că facem jocul Rusiei amintind de aceasta, iată că adevărul a ieșit la suprafață. Chiar prin gura Președintelui României, care a admis, indirect, că românii din Ucraina nu au aceleași drepturi ca ucrainenii. Frumos, nu-i așa?
Despre agricultorii români, care au avertizat că sunt în prag de faliment din cauza influxului de cereale ucrainene de pe teritoriul țării noastre, s-a spus ceva? Nimic! Despre soarta tinerilor români din Bucovina de Nord, mobilizați în rânduri repetate de către Armata Ucraineană, s-a rostit vreun cuvânt? Nimic! Despre asimilarea culturală forțată a comunității etnice române din Ucraina, s-a menționat vreo vorbă? Nimic! Despre canalul Bîstroe din Delta Dunării? Nimic! Asta este politica externă a României. Un mare „nimic”, pusă la dispoziția tuturor celor care vor să ne exploateze.
Ajutăm Ucraina necondiționat încă de la începutul invaziei rusești. Am primit sute de mii de refugiați din Ucraina, chit că aceștia se aflau doar în tranzit. Am găzduit zeci de mii de refugiați ucraineni, pentru că asta face un bun creștin. Ne-am pus la dispoziție infrastructura feroviară pentru a transporta grânele ucrainene, am donat echipamente militare în valoare de milioane de euro, ba chiar ne-am angajat să antrenăm piloți din Ucraina.
Nu spune nimeni că trebuie să fim răsplătiți pentru aceste fapte. Dar nici să fim luați de proști și duși cu zăhărelul, de absolut fiecare dată. Clasa politică din România trebuie să înțeleagă, o dată pentru totdeauna, că poporul român are o coloană vertebrală. Chit că ei nu au. Iar vecinii noștri trebuie să înțeleagă că ne vom proteja semenii, mai presus de orice!”, a declarat Coordonator AUR Dolj, Ionel Gheorghe.
„Cu un salariu de 2000-2500 de lei nu poți să ai un trai decent în România, de aceea mulți români aleg să plece peste hotare în căutarea unei vieți mai bune și a unor locuri de muncă mai bine plătite.
Împreună cu parlamentarii AUR am dezbătut situația economică în care ne aflăm în prezent și am găsit o soluție care ar îmbunătăți considerabil nivelul de trai al românilor: creșterea salariului minim brut la 5000 de lei cu taxare de 25%. Asta ar însemna că românii ar primi în mână 3750 lei.
Este o soluție care nu prejudiciază bugetul de stat și care ar aduce mai mulți bani celor care muncesc. De asemenea, propunem ca salariul minim brut să fie indexat automat cu rata anuală a inflației. Noi, cei de la AUR, ne opunem manevrelor blocului antidemocratic PSD-PNL de a sărăci și mai mult românii și cerem ca soluțiile noastre să fie luate în considerare.”, a declarat Vicepresedinte AUR Dolj , Alexandra Stanciu.
„Proiectul fiscal asumat de Guvernul Ciolacu și declarat constituțional miercuri de Curtea Constituțională prevede limitarea plăților în numerar între persoanele fizice autorizate și persoanele juridice la 5000 de lei până la sfârșitul anului 2024. Deși premierul Ciolacu a încercat să liniștească românii, spunându-le că nu vor avea de suferit, adevărul este unul singur: prețul pentru eliminarea numerarului va fi plătit tot de omul de rând.
Într-o postare, PSD are tupeul să scrie că „numai evazioniștii” se opun limitării banilor cash, pentru că „oamenii obișnuiți nu vor avea de suferit”. Fals, pentru că dispariția cash-ului va afecta grav întreprinzătorii, care fie vor concedia angajați, fie își vor închide firmele.
Marea corupție și marea evaziune o fac societățile de stat – administrate de amantele PSD-iștilor și PNL-iștilor – și corporațiile – care finanțează campaniile PSD și PNL. Cum pe stăpâni și pe amante nu le poate supăra, Ciolacu ne pune pe NOI, ROMÂNII, să PLĂTIM datoriile făcute de guvernele PSD și PNL. AUR susține continuarea plății cu bani gheață și se opune măsurilor inițiate de Guvernul Ciolacu.”, a declarat Vicepresedinte AUR Dolj ,Alexandra Stanciu.
„Deşi şi-a propus ca fix în anul 2023 să fie capitală culturală europeană, sub conducerea clanului Vasilescu – Manda, stăpânul de facto al PSD la Dolj, Craiova a devenit un oraş-eşuat, o capitală a sărăciei, umilinței şi a batjocurii la adresa cetăţenilor săi, în special a celor săraci.
În timp ce oraşul se zbate în subdezvoltare, fără locuri de muncă, fără condiţii decente de trai pentru mii de locuitori ai urbei, cu un nivel îngrijorător al sărăciei şi al nesiguranţei cetăţenilor, clanul Vasilescu – Manda oferă posturi pe listele parlamentare clienţilor politici care direcţionează milioane şi milioane de euro bani publici către nesătula clică de pe malul Jiului.
Olguţa Vasilescu organizează frecvent petreceri din bani publici de milioane de euro, cu care ar putea oferi sute de apartamente anual pentru tinerii săraci ai urbei, dar nu îi pasă.
Oraşul plăteşte din bani publici becuri şi luminiţe, instalate încă din octombrie, pentru a fi inaugurate în ajun de ziua aniversară a doamnei primar, o cheltuială cu care ar putea lumina un oraş mai mic sau casele craiovenilor aflaţi la limita sărăciei.
În acest timp, aproape 200 de familii de craioveni, din două blocuri cămin de pe strada Putnei, sunt debranşate de la apa curentă de şase luni, pentru datoriile acumulate, fără ca administraţia Vasilescu să ia vreo atitudine în favoarea acestora, în condiţiile în care două treimi dintre locatari, mai exact 120 din 183 de apartamente sunt cu datoriile la zi.
Aşa îi pedepseşte Olguţa Vasilescu şi administraţia PSD – PNL de la Compania de Apă Oltenia din Craiova pe craiovenii care plătesc: ţinându-i în condiţii de trai inumane, respingând cererile celor bun-platnici de a se branşa individual la apă.
Oameni săraci, mulţi dintre ei bolnavi, operaţi, cară apă cu bidoanele până la etajul 4, pentru a-şi prepara hrana, pentru igiena personală, maşina de spălat sau turnat în toaletă.
Sute de oameni se alimentează cu toţii de la o ţeavă de PVC, instalată de Compania de apă ”la mica înţelegere”, la un colţ de stradă, putând fi oricând distrusă de răufăcători, riscând să îngheţe o dată cu venirea iernii, iar oamenii să rămână fără apă. Dar nimănui nu-i pasă.
Au strigat, dar nimeni nu i-a auzit.
Au mers în primărie să ceară audienţă, dar au fost refuzaţi constant. În prezenţa noastră, primăriţa s-a furişat, spunând că are şedinţe, pe care niciodată nu a mai anunţat că le-ar fi terminat. Pentru Olguţa Vasilescu, orice a fost mai important decât drama acestor familii.
Ziua mondială pentru eradicarea sărăciei, 17 Octombrie, a fost complet ignorată de cei care au transformat Craiova într-o feudă personală, fără să le pese de oameni.
Doar membrii AUR au înţeles drama acestor familii şi le-au dus elementara apă potabilă.
Craiova are nevoie de o conducere democratică şi demnă, iar AUR este gata să le asigure.”, a declarat Vicepresedinte AUR Dolj, Alexandra Stanciu.
Views: 0