Autoarea cartii 10 cai de a face fata persoanelor care iti fac rau, Dr. Lillian Glass l-a transformat pe Dustin Hoffman in personajul Dorothy Michaels, din filmul „Tootsie”

0
830

Autoarea cartii 10 cai de a face fata persoanelor care iti fac rau, Dr. Lillian Glass l-a transformat pe Dustin Hoffman in personajul Dorothy Michaels, din filmul „Tootsie” 1Dupa succesul primului tiraj publicat in Romania, epuizat in foarte scurt timp de la lansare, Editura Trei revine in librarii cu o reeditare a cartii 10 cai de a face fata persoanelor care iti fac rau. Cand te confrunti cu oameni toxici, de dr. Lillian Glass.
Tratand un subiect cu care se confrunta toti oamenii, indiferent de tara, educatie, mediu social, dr. Glass explica in lucrarea sa ce sunt si cum pot fi combatute comportamentele nocive ale celor cu care interactionam, fie in mediu familial, fie in cel profesional. Cercetarea sa despre oamenii toxici si informatiile publicate pe intelesul tuturor se bazeaza pe o experienta vasta in domeniul comunicarii, acumulata de dr. Glass de-a lungul unui traseu profesional fascinant.
Iata 8 lucruri interesante despre cine este Lillian Glass si cum a ajuns sa fie unul dintre cei mai apreciati speakeri despre relatiile interumane.

In Statele Unite ale Americii, dr. Lillian Glass este supranumita „First Lady of Communication”.
Ea a inceput practica privata in Beverly Hills, California. Initial, a lucrat cu persoane care aveau dificultati de vorbire. Pe parcurs, s-a orientat catre domeniile de business si entertainment, in care si-a propus sa-i ajute pe oameni sa isi imbunatateasca capacitatile de a vorbi in public sau in fata camerei de luat vederi.

Datorita abilitatii sale de a reproduce accente si dialecte vorbite in lume, dr. Lillian Glass a inceput sa colaboreze cu multe vedete de la Hollywood care aveau nevoie sa isi insuseasca aceste calitati de expresie pentru diverse roluri.

Expertiza sa in domeniul comunicarii nonverbale si in cel al psihologiei comportamentului uman a fost, de asemenea, folosita de ea si de clientii sai actori cu scopul de a compune personaje memorabile pentru marele ecran. Printre cei mai cunoscuti actori cu care dr. Glass a lucrat se numara Sean Connery, Melanie Griffith, Nicholas Cage, Andy Garcia, Dolph Lundgren, Dolly Parton, Rene Russo, Julio Iglesias, Will Smith. Cea mai importanta transformare a realizat-o cu Dustin Hoffman in rolul unei femei, pentru celebrul film „Tootsie”. Productia a fost recompensata cu 30 de nominalizari si cu 25 de premii, printre care si un Oscar.

Lillian Glass a colaborat si cu Caitlyn Jenner pentru a o sustine in transformarile prin care trece dupa operatia de schimbare de sex. Mare parte din munca cu Caitlyn, avand ca scop feminizarea ei, a pus accentul pe tiparele de vorbire, pe nuantare, inflexiuni si pe gesturi. Dr. Glass spune ca a folosit aceleasi tehnici predate si lui Dustin Hoffman.
Ea este creatoarea sintagmei „oameni toxici”, folosita pentru a defini „orice persoana care ti-a inveninat viata, care nu te sustine, care nu se bucura sa te vada cum te dezvolti si te bucuri de succes, care nu iti doreste binele. Pe scurt, el sau ea iti saboteaza eforturile de a duce o viata fericita si productiva.”
Cursurile sale de coaching in domeniul public speaking au devenit o parte importanta a practicii sale. In plus, Dr. Lillian Glass ofera servicii de consiliere pentru cei care vor sa rezolve aspecte tensionate in relatiile cu oamenii toxici din viata lor. „Ascultand nenumarate marturisiri, am descoperit ca exista cu adevarat oameni care sunt daunatori pentru sanatatea mentala, emotionala si fizica a celorlalti. Am vazut oameni care ajunsesera sa fie piele si os din cauza casniciilor abuzive in care se aflau. Am vazut oameni care au ajuns la spital cu ulcer perforat, deoarece lucrau cu sefi malitiosi si ostili. Am vazut cum viata unei persoane se vede consumata de prieteni toxici, care i-au inlocuit aproape toate gandurile cu unele negative”.

Dr. Glass este autoarea a 18 carti si spune ca datorita bestsellerului „Ba nu, ba da! Cum sa punem capat lipsei de comunicare dintre el si ea” lansat, de asemenea, la Editura Trei, a devenit constienta de faptul ca, in interactiunile complexe dintre oameni, unii pot fi toxici pentru anumite persoane si benefici pentru altele. Aceaste nuante au fost observate de ea in timpul unui tur de promovare in Australia cu „Ba nu, ba da!”. „Ideea ca anumite caracteristici sunt toxice pentru anumite persoane, iar altele nu, mi-a devenit perfect evidenta in cursul unui turneu de prelegeri pe care l-am facut in Australia, pentru a-mi promova cartea He Says, She Says: Closing the Communication Gap Between the Sexes.”

Care este povestea si cum a abordat aceasta perspectiva in lucrarile sale si in colaborarile cu cei care i-au cerut ajutorul, cei interesati de acest subiect pot descoperi in cartea recent republicata la Editura Trei, 10 cai de a face fata persoanelor care iti fac rau. Cand te confrunti cu oameni toxici.

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.