Cunoscutul avocat Gheorghe Piperea „epopea” protocoalelor dintre SRI si institutiile din justitie din Romania. Inceputa in 1998, povestea dezvaluie o retea care a dus la numeroase situatii de-a dreptul tragice pentru Romania. Totul a plecat cu o sectia a Parchetului General, condusa la acea vreme de Augustin Lazar.
„Asa cum rezulta dintr-o postare de pe blogul lui R. Soviani de azi, primul protocol securistic al justitiei a fost semnat in anul 1998, pe vremea guvernului Conventiei Democratice* si a presedintelui Emil Constantinescu. Germenele a ceea ce s-a infiintat ca PNA, in 2003** si s-a remarcat ca DNA, in perioada 2008-2017*** a fost Sectia Anticoruptie, urmarire penala si criminalistica din Parchetul de pe langa Curtea Suprema Justitie (actuala ICCJ), condusa la inceput de actualul procuror general al Romaniei, domnul Augustin Lazar, viitorul fost procuror general, deja propus spre revocare. Aceasta sectie a fost, nici mai mult, nici mai putin, decat rezultatul acestui protocol securistic al justitiei, incheiat, in 1998, intre Ministerul Justitiei, Ministerul Public, Ministerul de Interne, SRI, SIE si Ministerul Finantelor.
Conventia Democratica si, in special, presedintele Emil Constantinescu, isi propusesera ca obiectiv fundamental al politicii publice combaterea coruptiei, numai ca alesese sa lupte cu coruptia in modul cel mai gresit cu putinta – prin crearea unor comitete si comisii, in care erau inclusi, de-a valma, magistrati, ofiteri ai serviciilor secrete, politisti si, desigur, in fruntea bucatelor, politicieni de rang inalt din coalitia aflata la guvernare. Intrucat interfera grav cu independenta justitiei, Comitetul National de Anticoruptie (CNAICO) a fost declarat neconstitutioal, la inceputul anului 1998.
Intrucat nu putea sa piarda de sub control o asemenea chestiune de siguranta nationala si nici nu isi putea permite sa lase magistratii prea independenti (caci exista riscul ca acestia sa ajunga la capatul tuturor firelor rosii cu care isi marcase deja teritoriile in economie si politica), neo-sekuritatea romana a fortat semnarea acestui protocol, pe care si-au pus semnatura toate entitatile mai sus enuntate, si prin care nu numai ca s-a intins peste tara un imens voal purpuriu al intimidarii justitiei, dar s-au si creat structuri in interiorul Ministerului Public (Parchetul general) care au triat dosarele si persoanele anchetate dupa propriile interese ale neo-sekuristilor de la butoane. Dupa acest protocol, au fost incheiate protocoale si cu BNR, ca nu puteau lipsi. Mai ales ca in 1999, dupa spusele lui Emil Constantinescu, Romania a fost aproape in faliment, data fiind inteleapta conducere a pietei monetare si financiare exercitata de BNR sub bagheta magica a lui Manole I., zis si Mugurel.
Pe baza de protocol, infinit mai puternic si mai constrangator decat legea si constiinta proprie, multi magistrati au facut mumos (si uneor sluj) in fata neo-sekuritatii, principalul instrument de control fiind noua structura anti-coruptie din Parchetul General, structura condusa de nimeni altul decat de dl Augustin Lazar, cel care acum izbucneste in plans ca e dat afara politic, uitand ca a fost inventat neo-sekuristic si numit politic in ambele dati.
Vazand proportiile luate de fenomenul flamurii purpurii a neo-sekuritatii aruncate asupra „independentei” justitii romane si observand selectivitatea „dreptatii” care se face in tribunale, cam dupa cum dicta neo-sekuritatea, Emil Constantinescu s-a declarat invins de Securitate. Asta se intampla in 2000, in anul in care toata lumea se astepta sa candideze a doua oara la Presedintie. Sub impactul acestui sentiment de dezarmare totala, Constantinescu a abandonat politica, lasand loc liber pentru Stolojan si Isarescu (pe atunci, prim ministru si, in acelasi timp, gubernator al provinciei Romania), care si-au anulat reciproc voturile, propulsand in turul doi niste politicieni caracteristici pentru etapa gregara a politicii romanesti, Vadim si Iliescu. Exact planul pe care si-l facuse neo-sekuritatea. In urmatorii 10 ani, tara era deja vanduta, in proportie de mai mult de 80%, iar numarul celor plecati la munca in strainatate ajunsese la 3 milioane (acum sunt, probabil, 5 milioane, dar deja vorbim de un asa-numit ripple effect, cauzat de lovitura crancena data justitiei de neo-sekuritate in anul 1998). De atunci, justitia romana, mai ales cea penala, a devenit o tabla de sah in mainile politicienilor. Si a cheltuit multi, foarte multi bani, complet inutil. Caci coruptia nu a fost nici macar limitata. Dimpotriva, s-a reusit cumva ca, de 20 de ani de cand neo-sekuritatea se lupta cu coruptia, sa ni se puna in frunte stigmatul de cea mai corupta tara din Europa (chiar daca tunurile de zeci de miliarde de euro din Germania, Franta, Olanda, Italia sau Danemarca sunt la ani lumina distanta de furtisagurile de zi cu zi cu care ne confruntam noi, in Romania).
Views: 0
