Băilești, la un pas de cel mai mare proces de dezvoltare din ultimii 30 de ani

0
Băilești, la un pas de cel mai mare proces de dezvoltare din ultimii 30 de ani
Băilești, la un pas de cel mai mare proces de dezvoltare din ultimii 30 de ani

Infrastructură rutieră și pietonală de 50 de milioane de lei. Străzi asfaltate, autobuze electrice și piste de biciclete pentru băileșteni

„Am ajuns în Primărie în 2012, ca viceprimar, alături de regretatul primar Costel Pistrițu. Privind în urmă, pot să spun cu mândrie că am format echipa perfectă, relația dintre noi fiind o prietenie sinceră bazată pe încredere și respect reciproc. Am avut alături de noi oameni care au crezut în planul nostru de dezvoltare și au muncit cot la cot cu noi să transformăm Băileștiul, să atragem fonduri europene, să facem proiecte, să ajutăm comunitatea.“

„Am și reușit asta, pentru că am asfaltat jumătate din străzile Băileștiului, am amenajat parcuri și parcări, am creat zone de agrement. Dar nu e de-ajuns! Din păcate, toate eforturile noastre și o parte din proiectele aflate în implementare s-au blocat , de când nici eu și nici domnul primar nu am mai fost în Primărie.”

Ce șanse are Băileștiul?

Pentru că și-a dat seama ca nu e de-ajuns doar să își dorească să trăiască într-un municipiu curat și modern, avocatul Irinel Mușuroi a hotărât să se implice și mai mult și să candideze la Primăria Băilești pentru funcția de primar.

„Este șansa noastră, a băileștenilor, să ne revenim și să reluăm procesul transformării de unde a rămas. Să reluăm licitații, proiecte abandonate de actuala administrație, proiecte importante pentru noi toți“, susține candidatul Partidului Social Democrat Dolj la funcția de primar.

Unul dintre proiectele care a fost prioritar pentru Irinel Mușuroi, a fost cel de îmbunătățire a mobilității urbane și de reducere a emisiilor de CO2 în Băilești, un proiect în valoare de aproape 50 de milioane de lei, care ar fi adus băileștenilor străzi asfaltate, stații de autobuz moderne, trotuare refăcute, piste pentru biciclete și autobuze electrice.

Băilești, la un pas de cel mai mare proces de dezvoltare din ultimii 30 de ani 1

Proiecte pentru Băileștiul de mâine

„Acesta a fost parte a unei strategii pe care am făcut-o împreună cu domnul primar Costel Pistrițu. Contractul a fost reziliat între timp de actuala conducere, ceea ce a însemnat un dezastru pentru infrastructura noastră rutieră și pietonală. Nu este vorba doar că străzile din Băilești arată rău, ci și că sunt periculoase. Nu suntem în siguranță. Îmi doresc să reiau procedurile pentru a realiza ce era prevăzut în acest proiect și voi reuși accesarea de noi fonduri europene pentru realizarea infrastructurii rutiere, sunt convins de asta , procedura fiind ușurată de faptul că am întocmit proiectul tehnic pentru străzile rămase neasfaltate. Merităm să avem condiții mai bune de trai”, susține Irinel Mușuroi.

O altă problemă sensibilă pentru băileșteni este lipsa locurilor de muncă. Irinel Mușuroi speră că, odată cu îmbunătățirea infrastructurii, investitorii vor fi atrași să aducă bani în oraș, să creeze locuri de muncă, factor generator de bunăstare pentru toți locuitorii.

Băilești, la un pas de cel mai mare proces de dezvoltare din ultimii 30 de ani 2

„Băileștiul poate să reînvie. Am siguranța că putem face mai mult împreună. Consiliul Județean Dolj a reabilitat casa Amza Pelea și a transformat-o într-un punct muzeal ce va atrage numeroși vizitatori. În plus, avem această tradiție a festivalului prazului si zaibărului. An de an, vin aici oameni din toată regiunea și din întreaga țară. Cred că putem face un Băilești și mai atractiv. Peste 30 de milioane de euro am atras până acum în Băilești prin proiectele pe care le-am realizat alături de domnul primar Costel Pistrițu. Am experiența aceasta în formarea mea profesională pentru că eu m-am ocupat de implementarea proiectelor, iar, din poziția de primar, chiar voi transforma Băileștiul!”, declară candidatul PSD Dolj la Primăria Băilești.

Băilești, la un pas de cel mai mare proces de dezvoltare din ultimii 30 de ani 3

Ce am realizat pentru Băilești

  • Proiecte de peste 150 de milioane de lei, echivalentul a peste 30 de milioane de euro, la care am lucrat împreună cu domnul primar Costel Pistrițu și de a căror implementare în Băilești m-am ocupat pas cu pas.
  • 45.709.487,03 lei (peste 9 milioane de euro)- Implementare „Plan Integrat de Dezvoltare Urbană“(PIDU) pentru Municipiul Băilești, program finanțat prin Programul Operațional Regional, proiect prin care s-a realizat modernizarea a 25 de străzi, construcția de parcări auto, realizarea de spații verzi, sistem de supraveghere urban cu 42 de camere video, construcția unei zone pietonale, modernizarea și extinderea Parcului Tineretului.
  • 9.714.109,86 de lei (aproximativ 2 milioane de euro) – Amenajare zona Parc Balasan cu alei pietonale, piste de biciclete, terenuri sportive și locuri de joacă.
  • 823.702,98 lei(166.000 euro) – „Balasan, zona de pescuit și agrement“ – Un proiect prin care am amenajat cele două lacuri ale pârâului Balasan cu pontoane pentru pescuit, bărci, hidrobiciclete și caiace.
  • 7.181.593,01 lei(1.500.000 euro) – Lucrări de intervenție DALI, reabilitare, modernizare, extindere și eficientizare iluminat public. Acest proiect vizează montarea unui număr de 1.607 lămpi de tip LED, pe stâlpii de iluminat din Băilești. Lămpile au consum energetic și emisii de CO2 scăzute.
  • 3.250.144,31 lei(peste 650.000 euro) – „Increasing the efficiency of municipal health care in the border region Berkovitsa-Bailesti-HEALTHEFF“ – prin acest proiect spitalul din Băilești a fost dotat cu aparatură medicală (aparat digital de radiologie, echipament mobil radiologie, kit laparoscopic și accesorii, aparat de anestezie, masă chirurgicală, aparat pentru ventilație mecanică, aparat bronhoscopie cu fibră optică, lampă cu led sală operații, aparat cu ultrasunete pentru morfologia fetală.
  • 13.208.054,81 lei(aproximativ 2.600.000 euro) – proiect aflat în implementare-  „Îmbunătățirea serviciilor sociale, educaționale, culturale, recreative și de siguranţă în municipiul Băilești, proiect depus prin POR ce urmărește construirea și dotarea Grădinițelor nr. 3 si nr. 5, construirea, modernizarea și reabilitarea satului de vacanță-Centru de copii și tineret, precum și înființare, dotare dispecerat și realizare sistem de supraveghere video. Pentru ambele grădinițe se va construi câte o clădire cu regim de înălțime P, amenajată la interior cu două săli de curs pentru grădiniță și o sală pentru alte activități, grupuri sanitare pentru fiecare sală, spațiu depozitare corn și lapte, spațiu centrala termică, spațiu pentru cancelarie, dar și amenajarea unui loc de joacă la exterior, echipat cu două corpuri cu leagăne duble, cu două balansoare, cu un carusel, dar și cu o masă cu scaune pentru joacă. Se propune o amenajare exterioară cu alei pietonale și construirea unui teren de sport pentru tenis de câmp și baschet.
  • 3.201.772,42 lei(650.000 euro)- Construirea unui sediu nou(actualul sediu) pentru Primăria Băilești
  • 2.440.543,84 lei(500.000 euro)  – Amenajarea pieței agroalimentare
  • 871.585,27 lei(aproximativ 180.000 euro) – Construirea unui sediu nou (actualul sediu) pentru Grădinița Petre Ivanovici

Băilești, la un pas de cel mai mare proces de dezvoltare din ultimii 30 de ani 4

Ce îmi propun pentru Băilești

  • Reabilitarea – asfaltarea intrărilor în mun. Băilești cu sprijinul Consiliului Județean, strada Calea Craiovei și strada Dreptății
  • Reluarea procedurilor pentru asfaltarea celor 20 de străzi prevăzute a fi reabilitate în cadrul proiectului la care actuala administrație a renunțat
  • Amenajarea rondurilor de pe aliniamentele stradale și sprijinirea cetățenilor în întreținerea acestora
  • Reluarea procedurilor pentru aducerea conductei principale de gaz în orașul nostru cu sprijinul Consiliului Județean
  • Identificarea soluțiilor financiare pentru racordarea gratuită a cetățenilor la rețeaua de gaze
  • Casetarea pârâului Balasan pe tronsonul cuprins între strada Victoriei și strada Eroilor- zona Pieței
  • Realizarea adăpostului pentru câinii fără stăpân în locația cunoscută cu denumirea de „Protecția plantelor” preluată de la Consiliul județean pentru această destinație
  • Realizarea unei platforme industriale și a facilităților necesare cu ajutorul fondurilor europene în vederea atragerii investitorilor pentru crearea de noi locuri de muncă
  • Reabilitarea stadionului Progresul Băilești și finalizarea lucrărilor la baza sportiva din strada Horia Cloșca și Crișan, începută în parteneriat cu Compania Națională de Investiții în anul 2019
  • Modernizarea sistemului de încălzire în toate unitățile de învățământ în Municipiul Băilești
  • Îmbunătățirea serviciilor publice având în centrul atenției interesul cetățeanului
  • Servicii publice de calitate pentru băileșteni
  • Continuarea modernizării spitalului municipal „Dr. Irinel Popescu”, prin accesarea de noi fonduri europene, în vederea creșterii calității actului medical și atragerea de noi cadre medicale
  • Crearea de oportunități pentru petrecerea timpului liber, prin diverse activități cultural-educative și sportive, destinate copiilor și tinerilor băileșteni
  • Asfaltarea tuturor cvartalelor de blocuri , amenajarea spațiilor verzi din interiorul acestora, extinderea iluminatului public și creșterea numărului locurilor de parcare
  • Obținerea de fonduri europene pentru izolarea termică a blocurilor din municipiu
  • Refacerea și înlocuirea mobilierului stradal, construirea sau modernizarea  locurilor de joacă în fiecare cartier
  • Amenajarea unui nou cimitir și creșterea gradului de curățenie în cele existente
  • Înființarea unui cabinet medical care să deservească locuitorii cartierului Balasan
  • Identificarea și implementarea unor soluții care să contribuie la creșterea siguranței și a ordinii publice în colaborare cu Jandarmeria Română, Poliția Națională și Poliția Locală
  • Realizarea demersurilor necesare pentru construirea rețelei de canalizare în cartierul Balasan
  • Reabilitarea străzilor , a centrului civic și extinderea rețelei de iluminat public  din cartierul Balasan
  • Amenajarea drumurilor de exploatație din extravilan pentru asigurarea unui acces mai facil agricultorilor și pentru evitarea murdăririi carosabilului
  • Sprijin pentru fermierii care își doresc să acceseze fonduri europene

Băilești, la un pas de cel mai mare proces de dezvoltare din ultimii 30 de ani 5

Jurnal de candidat

Sunt Irinel Codruț Mușuroi și candidez la funcția de primar al municipiului Băilești. M-am născut, am crescut, mi-am întemeiat o familie și mi-am construit o carieră în orașul pe care îl iubim cu toții.  De profesie sunt avocat, cu aproape 10 de ani de experiență în domeniu și 9 ani de experiență în administrație. Majoritatea dintre dumneavoastră mă cunoașteți, însă, de pe holurile primăriei, acolo unde, din poziția de viceprimar , am reușit să duc la bun sfârșit proiecte importante pentru comunitate. Anii mandatului meu de viceprimar și apoi de secretar general în cadrul Primăriei Băilești m-au adus mai aproape de dumneavoastră și au reprezentat momentul în care am realizat că pot face mai mult pentru comunitatea noastră!

Am hotărât să candidez pentru funcția de primar în momentul în care am văzut că actuala administrație abandonează Băileștiul și proiectele aflate în implementare. Am hotărât să candidez atunci când am văzut că nu sunteți ascultați și sprijiniți. Am hotărât să fac acest pas atunci când am realizat că nu este suficient să îmi doresc să trăiesc într-un Băilești dezvoltat și modern, ci trebuie să și acționez în acest sens.

 

Candidatura mea nu este doar despre mine, este despre fiecare dintre noi! Este despre ceea ce putem să construim împreună aici, acasă. Sunt un om sincer. Știu cǎ nu va fi ușor, dar împreună vom transforma Băileștiul într-un oraș atrăgător, o comunitate dezvoltată care să îi convingă pe oamenii dragi nouă să se întoarcă acasă, iar noi să ne bucurăm că am rămas aici.

Am alături de mine o echipă puternică, cu idei și viziune pentru dezvoltare! Claudiu Manda, Lia Olguța Vasilescu, Cosmin Vasile, Dan Diaconu, cei mai importanți lideri ai PSD Dolj. Sunt cei care fac performanță în politică și administrație, cei pentru care Băileștiul chiar contează.

Comandat de PSD Dolj, executat de SOUND EMPIRE SRL, CUI mandatar financiar 21240002.

Views: 1

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.