Timișoara a câștigat meciul jucat astăzi la Craiova, în etapa a 27-a a Ligii Naționale. Oaspetii au condus în cea mai mare parte a timpului, dar a fost nevoie de un coș marcat în ultimele secunde pentru a castiga partida.
Primul sfert din Sala Polivalentă a fost echilibrat, încheiat în avantaj de echipa craioveana cu 16-15. Timisorenii au fost mult mai proaspeți în partea a doua din prima repriză și au intrat în avantaj la cabine cu scorul de 36-28.
Timișoara s-a desprins la 14 puncte diferență în actul al treilea (44-30). Alb-albaștrii au răspuns cu un run de 7 puncte consecutive, dar oaspeții și-au păstrat avantajul până la sfârșitul sfertului trei, când conduceau cu scorul 55-48. Craiova a reușit să restabilească egalitatea în secvența decisivă (55-55) și chiar au preluat conducerea pe tabela de marcaj.
Până la final s-a mers cap la cap. Craiova conducea cu 73-72, când mai erau 49 de secunde din meci, dar timisorenii au marcat cu 4.4 secunde înainte de final. Franklin nu a găsit coșul la capătul unei pătrunderi, fază la care gazdele au cerut insistent fault, iar meciul s-a terminat 74-73 în favoarea lui SCM Timișoara.
Josh Hawley a fost principalul remarcat al gazdelor cu 17 puncte, 10 recuperări și 4 pase decisive. Shamarkus Kennedy a totalizat 15 puncte, 5 recuperări și 2 pase decisive, iar Michael Qualls 14 puncte și 3 recuperări.
Views: 0