
Banca Națională a României lansează, începând cu 14 septembrie 2026, o nouă bancnotă aniversară pentru colecționare, cu valoarea nominală de 100 de lei, dedicată lui Eugeniu Carada, întemeietor al BNR, la împlinirea a 190 de ani de la nașterea sa.
Noua emisiune va putea fi achiziționată începând cu 15 septembrie, inclusiv prin Sucursala Regională Dolj a Băncii Naționale a României.
Bancnota are valoarea nominală de 100 de lei
Bancnota aniversară este realizată pe suport de polimer, are culoarea predominantă albastră și dimensiuni de 147 x 82 mm, identice cu cele ale bancnotei obișnuite de 100 de lei.
Aceasta este imprimată în tehnică mixtă, ofset și în relief, și beneficiază de o fereastră transparentă complexă, cu portret multiton și element optic variabil.
Portretul lui Eugeniu Carada, pe avers
Pe partea din față a bancnotei se află portretul și semnătura lui Eugeniu Carada, alături de numele său și anii de viață, „1836–1910”.
În zona centrală apare imaginea Sălii Ghișeelor din Palatul Vechi al BNR, completată de o acvilă și un scut ornamentat cu sigla Băncii Naționale. Data lansării, 14 septembrie 2026, este imprimată pe verticală.
Pe revers este reprezentat Palatul Vechi al Băncii Naționale a României, iar în plan secund apare Sala de Consiliu a instituției.
Elemente de siguranță complexe
BNR a inclus numeroase elemente de protecție împotriva falsificării.
Fereastra transparentă conține portretul lui Eugeniu Carada, un element inspirat din prima bancnotă de 20 de lei emisă de BNR în 1881 și elemente care prezintă fluorescență galbenă și albastră în lumină ultravioletă.
Bancnota mai include un fir magnetic cu microtextul „CARADA”, două elemente tip filigran, microperforații laser cu valoarea „100”, imagine latentă „BNR” și cerneală optic variabilă care își schimbă culoarea din auriu în verde.
Cât costă bancnota de colecție
Deși valoarea nominală este de 100 de lei, prețul de vânzare stabilit de BNR este de 240 de lei, TVA și pliant de prezentare incluse.
BNR lansează și o coală specială formată din patru bancnote aniversare, care va costa 840 de lei, inclusiv TVA și certificatul de autenticitate.
Tiraj limitat
Emisiunea va avea un tiraj de:
- 16.000 de bancnote aniversare individuale;
- 1.000 de coli speciale, fiecare formată din câte patru bancnote.
Bancnotele individuale sunt introduse în pliante de prezentare în limbile română, engleză și franceză, iar colile speciale sunt însoțite de certificat de autenticitate.
Bancnota poate fi folosită și la plată
Un detaliu important este că bancnota aniversară nu are doar valoare de colecție.
Potrivit BNR, aceasta are putere circulatorie pe teritoriul României, ceea ce înseamnă că valoarea sa nominală este de 100 de lei și poate circula ca mijloc legal de plată.
Vânzarea începe pe 15 septembrie
Noua emisiune numismatică va fi pusă în vânzare începând cu 15 septembrie 2026 prin sucursalele regionale ale BNR din București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași și Timiș.
Pentru colecționarii din Craiova și Dolj, includerea sucursalei regionale Dolj în rețeaua de distribuție oferă acces direct la noua emisiune aniversară.
Views: 851










