Vitaminele au fost una dintre descoperirile majore in nutritie ale secolului XX. In 1747, chirurgul scotian James Lind a descoperit ca citricele si preparatele din acestea previn scorbutul, o boala letala, in care colagenul nu se formeaza corect, si caracterizata prin vindecari lente, sangerari ale gingiilor si dureri acute. Odata cu evolutia stiintei au fost descoperite si mai multe vitamine. S-a dovedit ca, spre deosebire de proteine, lipide sau glucide, vitaminele nu au calorii. Vitaminele pot fi luate in mare parte din alimentatie, insa exista si situatii speciale, cum este cazul vitaminelor K si D. De exemplu, vitamina K este produsa in conditii speciale de catre organism, mai exact de anumite bacterii prezente in intestin, iar vitamina D are nevoie de ajutor din partea razelor soarelui pentru a ajunge in corp.
Nutritionistii clasifica vitaminele in hidrosolubile si liposolubile. In prima categorie sunt trecute vitaminele A, D, E si K. Acestea sunt eliminate prin urina, de aceea supradozele pot fi periculoase. Iar cele opt vitamine B si vitamina C sunt hidrosolubile si, cu exceptia vitaminei B12, nu pot fi stocate in organism.
Intr-un secol in care multe dintre alimentele pe care le consumam contin foarte multe E-uri si in care imunitatea oamenilor a inceput sa scada din cauza alimentatiei nesanatoase, este bine sa stim care sunt vitaminele care fac organismul puternic.
Vitamina A este esentiala pentru organism, fiind necesara pentru cresterea si diviziunea normala a celulelor. Este vitala pentru sanatatea ochilor. Lipsa acesteia duce la uscarea mucoaselor si cresterea sensibilitatii la infectii. Doza zilnica recomandata pentru un adult este de 700 micrograme si se poate obtine din 50 de grame de morcov crud.
Complexul de vitamine B intareste organismul si, cu exceptia vitaminei B12, toate sunt implicate in eliberarea energiei din alimente. Vitamina B6 este recunoscuta pentru ajutorul pe care il da sistemului nervos si imunitar sa functioneze normal.
O puteti gasi in multe alimente precum pestele, carnea de pui, orez, nuci, alune, soia, cereale integrale. Barbatii au nevoie de o cantitate mai mare de vitamina B12, adica in 1,4 miligrame zilnic, cantitate care se poate obtine dintr-o portie mare de peste sau doua portii de cereale.
Din alimentele de origine animala se poate lua vitamina B12 sau „vitamina rosie“, cum i se mai spune. Aceasta ajuta la cresterea si diviziunea celulara si la formarea globulelor rosii. Totodata, contribuie si la formarea ADN si ARN. Anemia anunta, de obicei, ca avem deficit de aceasta vitamina. O portie de peste alb sau un ou furnizeaza cantitatea zilnica necesara. In general, se gaseste in ficat, rinichi, carne slaba, oua, lapte si branza. Vitamina B12 nu sufera modificari in timpul prepararii termice.
Vitamina D ajuta la absorbtia calciului din alimente
Vitamina D mai este cunoscuta si drept „vitamina rasaritului de soare“ pentru ca poate fi produsa prin expunerea pielii la soare. Aceasta este necesara pentru absorbtia calciului si a fosforului, ceea ce mentine sanatoasa structura sistemului osos. Poate fi gasita in pestele gras (macrou, hering, somon, sardine), drojdia de bere. Cantitati variabile se gasesc in unt, ficat, oua, laptele de vaca. Continutul de vitamina D din alimente nu este influentat de modul de depozitare, conservare sau pregatire a acestora. Numita si vitamina fertilitatii, vitamina E face parte dintre substantele cu o importanta actiune antioxidanta. Aceasta este recomandata pentru cei care sufera de boli cardiovasculare, astm bronsic, zona zoster, hemoroizi, ulcer gastric, litiaza biliara. Deficienta acestei vitamine poate cauza leziuni neuromusculare si boli cardiovasculare. Sursele de vitamina E sunt caisele uscate, maslinele, alunele, pestele, soia, precum si toate legumele cu frunze verzi.
Suplimentele alimentare, luate doar la recomandarea medicului
Medicii spun ca este important ca vitaminele sa fie luate din fructe, legume, carne si nu din suplimentele alimentare cumparate de la farmacie. Acestea se administreaza numai sub recomandarea medicului. „Nu trebuie sa fie administrat nici un supliment nutritiv fara recomandarea medicului. La sugari, profilaxia rahitismului se face cu vitamina D de la nastere pana la un an. Se mai da supliment de fier la copiii care au sase luni, pana la un an. Dupa aceea, in functie de analize, medicul decide daca micutul mai are nevoie. In rest, nu se da nici un supliment decat la recomandarea medicului. Se dau suplimente in situatia imunitatii scazute si exista produse din plante folosite de la implinirea varstei de un an, dar se pot administra doar daca medicul le-a recomandat. Este de preferat ca toti sa ne luam portia necesara de vitamine din alimentatie, din fructe, legume, carne. Sunt extrem de importante cruditatile“, a spus dr. Doina Cherata, medic de familie.
Views: 0










