Cel mai vechi Castel de Apă din țară a fost salvat! Primăria Craiova îl va prelua în vederea reabilitării

0
Cel mai vechi Castel de Apă din țară a fost salvat! Primăria Craiova îl va prelua în vederea reabilitării
Cel mai vechi Castel de Apă din țară a fost salvat! Primăria Craiova îl va prelua în vederea reabilitării

Asociația Craiova Noastră, cea mai „tânără” organizație civică care se preocupă de soarta Băniei, a obținut prima sa victorie în lupta pentru salvarea patrimoniului construit al orașului, a clădirilor relevante pentru istoria, prezentul și – de ce nu?– pentru viitorul orașului nostru.

“După mai bine de o jumătate de an în care s-au trimis scrisori, s-au organizat dezbateri, s-au purtat zeci de discuții, suntem în măsură să anunțăm că am reușit să salvăm de la demolare Castelul de Apă din incinta Spitalului Militar din Craiova. A fost o luptă pe care nu am dus-o singuri, pentru că la demersul nostru s-au alăturat specialiști, politicieni, alți activiști civici dar și foarte mulți simpli cetățeni. Reușita este a tuturor!

Cu puțin timp în urmă, soarta Castelului de Apă părea să fie pecetluită, iar demolarea sa era o problemă de timp ce atârna doar de alocarea fondurilor necesare acțiunii propriu-zise!
Și totuși, în urma acțiunilor noastre, conducerea Ministerului Apărării Naționale și-a manifestat disponibilitatea pentru a se evita demolarea, evident, cu condiția ca o entitate juridică să preia clădirea din patrimoniul statului în patrimoniul propriu.
Din fericire, această entitate juridică s-a dovedit a fi Primăria Craiova, care a răspuns solicitărilor venite din mai multe direcții și a solicitat Ministerului Apărării Naționale preluarea clădirii împreună cu terenul aferent.

Anunțul a venit ieri, 21 iunie, cu ocazia întâlnirii convocate de conducerea Spitalului Militar la sediul Consiliului Județean și la care au mai participat reprezentanți ai Consiliului Județean, Primăriei Craiova, Direcției pentru Cultură a Județului Dolj, Ordinului Arhitecților, Uniunii Arhitecților, precum și ai Asociației Craiova Noastră.
Mulțumim și pe această cale tuturor celor care s-au implicat alături de noi în acest proiect. În mod special, adresăm mulțumiri Ministerului Apărării Naționale pentru disponibilitatea arătată și Primăriei Municipiului Craiova pentru acceptul de a prelua clădirea în patrimoniul propriu.” au mentionat membrii Asociației Craiova Noastră .

Views: 1

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.