Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Sf. Vasile” Craiova, o instituție dedicată copiilor cu nevoi speciale, organizeaza Târgul de Toamnă. Evenimentul va avea loc în data de 7 noiembrie începând cu ora 11:00, în curtea școlii situata pe Strada Doctor Dimitrie Gerota nr. 3.
🍁Acest târg are ca scop strângerea de fonduri pentru a sprijini nevoile educaționale ale elevilor minunați, care, în ciuda provocărilor cu, care se confruntă, demonstrează zilnic puterea învățării și dorința de a progresa.
„Veți găsi la târg produse realizate de elevi, părinți și profesori, precum și activități specifice anotimpului de toamnă, toate desfășurate într-o atmosferă caldă și primitoare. Orice contribuție din partea voastră va fi un ajutor neprețuit pentru acești copii.
Vă așteptăm cu nerăbdare să ne fiți alături în această inițiativă de suflet!”, mentioneaza prof. Tora Magdalena.
Views: 43