CEO scumpeste gigacaloria cu aproape 30 de lei ..

0
141

Craiovenii care primesc apa calda prin punctele termice (PT) vor plati mai mult cu 27 de lei, incepand cu factura lunii iulie. Pretul gigacaloriei livrate prin PT-urile din retea creste ca urmare a majorarii tarifului apei calde care este furnizata de Complexul Energetic Oltenia. Majorarea aplicata de CEO nu ii vizeaza, in schimb, si pe craiovenii care sunt racordati la centralele termice.
Pe ordinea de zi a sedintei Consiliului Local Municipal Craiova de astazi, a fost votat modificarea pretului la gigacaloria distribuita craiovenilor prin punctele termice din retea. Autoritatile arata ca tariful pentru energia termica se majoreaza din cauza ca furnizorul principal, Complexul Energetic Oltenia, a marit pretul la apa fierbinte care ajunge la punctele termice si care este folosita pentru prepararea gigacaloriei. In ceea ce priveste tariful propriu, municipalitatea arata ca nu a adaugat nici un leu in plus la pretul aprobat si practicat din anul 2018.

Citeste si :  Benzina si motorina s-au ieftinit azi cu 32 de bani pe litru!

„Pretul de distributie si furnizare a energiei termice, prin punctele termice, va fi in cuantum de 321,57 lei/Gcal, inclusiv TVA, incepand cu 1 iulie 2019. Tariful la energia termica facturata populatiei va fi in cuantum de 277,00 lei/Gcal, inclusiv TVA, incepand cu 1 iulie 2019. Modificarea vine ca urmare a cresterii pretului agentului termic primar furnizat de CEO. Complexul ia aceasta masura in baza deciziei ANRE nr. 1220/28.06.2019. Noua ni s-a transmis ca incepand cu 1 iulie tariful pentru energia termica livrata sub forma de apa fierbinte in perioada iulie-octombrie 2019 va fi de 159,92 lei/Gcal. Am solicitat, la randul nostru, Consiliului Local aprobarea noului pret si a tarifului pentru populatie. Sa speram ca din toamna pretul o sa mai scada“, a spus Lorena Nicolaita, director SC Termo Craiova SRL.

„Intr-adevar, am solicitat cresterea pretului gigacaloriei, ca urmare a reglementarii pretului pentru energia termica livrata in SACET. Cu alte cuvinte, acum ANRE recalculeaza din trei in trei luni tarifele. Actuala modificare este pentru perioada iulie-octombrie. S-a aprobat pretul de 137,51lei/MWh, respectiv 159,92lei/Gcal pentru energia termica livrata sub forma de apa fierbinte din CET Craiova II. Din toamna urmeaza alte modificari, dar cred ca atunci tariful va scadea. Iarna avem mai multa productie, ceea ce ne avantajeaza. Noi pentru fiecare gigacalorie platim un certificat de 29 de euro. Lucrul acesta cu modificarea tarifelor din trei in trei luni se aproba in toata tara“, a declarat Dan Vasile, membru al directoratului CEO.

Lasa un comentariu aici !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.