Claudiu Târziu, preşedintele CNC al AUR : AUR nu este antieuropean! Suntem împotriva tendinţelor ideologice ale actualei Comisii Europene.

0
475

AUR nu este antieuropean şi nici împotriva Uniunii Europene, ci este contra “tendinţelor ideologice tot mai pronunţate ale actualei Comisii Europene”, a precizat, marţi, senatorul Claudiu Târziu, preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al Alianţei pentru Unirea Românilor, care a adăugat că formaţiunea doreşte ca la alegerile din 2024 să aibă cât mai mulţi eurodeputaţi în Parlamentul European pentru a avea un cuvânt de spus.

Claudiu Târziu a transmis, într-un comunicat, că în acest fel răspunde acuzaţiilor de antieuropenism aduse formaţiuni politice şi “clarifică poziţia şi orientarea AUR faţă de Uniunea Europeană”.

“Noi, AUR, nu suntem antieuropeni. Nici nu am putea fi astfel. Geografic, istoric, cultural, suntem în Europa. Noi, AUR, nu suntem nici împotriva Uniunii Europene, dar suntem împotriva tendinţelor ideologice tot mai pronunţate ale actualei Comisii Europene, care e alcătuită din nişte funcţionari nealeşi de nimeni, deci care nu au cenzura votului popular de care să se teamă şi, prin urmare, fac ce doresc. Noi, AUR, sesizăm problemele din UE şi suntem convinşi că putem găsi cele mai bune soluţii pentru rezolvarea lor. Vrem să îmbunătăţim UE, să o readucem pe drumul gândit de părinţii fondatori, drum similar valorilor care au stat la baza civilizaţiei europene, valori astăzi ignorate. Între aceste valori, credinţa creştină este cea mai prigonită, cea mai ignorată şi scoasă din cetate prin exerciţiul de putere al acestei Comisii Europene”, a afirmat Claudiu Târziu, conform sursei citate.

Senatorul AUR susţine că formaţiunea politică doreşte să aibă reprezentanţi la Bruxelles, să fie în UE, pentru a avea un cuvânt de spus în cadrul Uniunii.

“Credem că valul de simpatie tot mai mare pentru toţi conservatorii din Uniunea Europeană va produce o schimbare de majoritate în Parlamentul European, care să determine şi o schimbare a componenţei Comisiei. Conservatorii din toate celelalte state membre UE ar face bine să câştige alegerile de anul viitor, în aşa fel încât să avem o uniune aşa cum o gândim noi: pro-viaţă, pro-familie, pro-libertate, pentru prosperitate, o uniune care să se întoarcă la valorile autentice – la credinţă, la ceea ce ne-au învăţat înţelepţii greci, să punem din nou în valoare şi în lucrare drepturile naturale, nu drepturi inventate pentru unele minorităţi împotriva majorităţilor, să oprim ideologizarea sistemelor de educaţie s.a.m.d.”, a mai precizat Târziu.

Potrivit lui Târziu, este important ca AUR să trimită în Parlamentul European un număr cât mai mare de eurodeputaţi.

“Sperăm că în 2024 românii ne vor da un număr consistent de voturi pentru a fi prezenţi la Bruxelles şi Strasbourg cu 15, poate cu 20 de europarlamentari care să lupte pentru România. România trebuie să aibă acolo apărătorii ei, apărătorii patriei române”, a adăugat Claudiu Târziu.

AUR şi-a lansat, luna trecută, candidaţii pentru Parlamentul European în cadrul unui eveniment public.

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.