CNAIR a semnat contractual pentru finalizarea lucrărilor de construcție ale tronsonului I din Drumul Expres Craiova – Pitești!

0
CNAIR a semnat contractual pentru finalizarea lucrărilor de construcție ale tronsonului I din Drumul Expres Craiova - Pitești!
CNAIR a semnat contractual pentru finalizarea lucrărilor de construcție ale tronsonului I din Drumul Expres Craiova - Pitești!

Marți, 08.08.2023, CNAIR a semnat contractul având ca obiect “Execuție Lucrări Drum Expres Craiova – Pitești, Tronson 1, km 0+000 – km 17+700 – Relicitare”, cu ofertantul declarat câștigător, respectiv ASOCIEREA Ozaltin Insaat Ticaret ve Sanayi Anonim Sirketi – Strade Bauunternehmung S.R.L. – Visio Construction Works S.R.L.

Valoarea contractului este de 439.294.261,17 lei fără TVA.

Sursa de finanțare: Fonduri Europene Nerambursabile.

Durata contractului de execuție a lucrărilor este de 18 luni, iar garanția de 10 ani.

Traseul are o lungime de 17,7 km

Reamintim că în data de 21.12.2022 CNAIR a reziliat contractul cu Tirrena Scavi S.p.A Italia având în vedere ritmul defectuos de realizare a lucrărilor și neîndeplinirea de către Antreprenor a prevederilor contractuale.

Stadiul lucrărilor executate este de 57,06%

La finalizare Drumul Expres 12 (Craiova – Pitești) va avea o lungime de peste 121 de km.

Anul trecut a fost deschisă circulația pe Tronsonul 2 (39,85 km), între Robănești și Valea Mare.

În prezent, sunt în execuție Tronsonul 3 (31,75 km)- între Valea Mare și Colonești- și Tronsonul 4 (31,82 km), Colonești- Oarja- Pitești.

Pe Tronsonului 3 progresul fizic a ajuns la 76% și, deși termenul contractual de finalizare este 2024, antreprenorul UMB și-a asumat deschiderea obiectivului la sfârșitul anului 2023.

Tronsonul 4 a ajuns la un stadiu fizic de 22%, iar deschiderea circulației este programată pentru anul viitor.

Views: 0

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.