Comisia de la Venetia critica legea ONG-urilor initiata de Serban Nicolae si Liviu Plesoianu

0
551

Comisia de la Venetia critica legea ONG-urilor initiata de Serban Nicolae si Liviu Plesoianu 1Comisia de la Venetia a publicat o opinie referitoare la initiativa legislativa a social-democratilor Liviu Plesoianu si Serban Nicolae care schimba conditiile de functionare a ONG-urilor declarate de utilitate publica, dupa ce aceasta nu a mai fost dezbatuta din lipsa de cvorum.

Proiectul de lege a fost adoptat tacit, fara dezbatere, in Senat, in noiembrie anul trecut. O delegatie a Comisiei de la Venetia a efectuat o vizuta in Romania, in luna februarie a acestui an, pentru discutii pe marginea acestui proiect de lege.

Proiectul a fost depus la Parlament, pe 21 martie 2017, de catre deputatul PSD, Liviu Plesoianu, si de senatorul social-democrat, Serban Nicolae. In expunerea de motive se precizeaza ca necesara cresterea gradului de transparenta si se propune obligatia ca ONG-urile sa publice semestrial o declaratie detaliata de venituri si cheltuieli.

Potrivit unei prevederi din actul normativ, acordarii unui ONG a statului de organizatie de utilitate publica este data de faptul ca nu a desfasurat in ultimii 2 ani si nu desfasoara nici in prezent activitati politice de orice fel: activitati de strangere de fonduri sau campanii de sprijinire ori opozitie fata de un partid politic sau un candidat pentru o functie publica in care acesta poate fi numit ori ales.

De asemenea, proiectul introduce un algoritm al finantarii cu fonduri publice in functie de obiectul de activitate al organizatiilor nonguvernamentale: Servicii Sociale (Asistenta-Protectie-Incluziune-Coeziune-Securitate-Dezvoltare-Economie Sociala), Caritate si Ajutor Umanitar, Sanatate, Sport, Educatie, Stiinta, Cercetare, Inovatie, Mediu si Protectia Animalelor, Protectia Consumatorului, Valori nationale si ale minoritatilor nationale –Traditii si Patrimoniu Cultural, Diplomatie si Relatii Internationale, Militar-Aparare-Cultul eroilor.

Totodata, recunoasterea utilitatii publice a unui ONG se poate face pe o durata de cinci ani si se poate reinnoi in conditiile legii, dar, daca asociatia sau fundatia nu mai indeplineste una sau mai multe dintre conditiile care au stat la baza acordarii acestui statut, Guvernul, la propunerea autoritatii administrative sau a Ministerului Justitiei, retrage, prin hotarare, statutul de utilitate publica.

Observatiile Comisiei de la Venetia:

Comisia de la Venetia si OSCE remarca “cu satisfactie” ca in timpul intalnirii de la Bucuresti initiatorii legii s-au aratat disponibili sa modifice proiectul. Tinand cont de acest lucru, Comisia face mai multe recomandari:

– Democratia, drepturile omului, statul de drept si lupta impotriva coruptiei ar trebui sa fie adaugate pe lista domeniilor de interes public;

– Ar trebui introdusa o mentiune specifica despre protectia legala in instanta pentru asociatii si fundatii carora le-a fost respins statutul de utilitate publica;

– Articolele 38(2) si 41(1) nu satisfac criteriile CEDO si ar trebui eliminate;

– Eliminarea “activitatilor politice” de pe lista domeniilor de utilitate publica ar trebui limitata la cazuri clare de sustinere si strangere de fonduri in favoarea sau impotriva unui partid sau a unui candidat;

– Noile cerinte in privinta transparentei, inclusiv posibilitatea sanctionarii prin suspendarea activitatii si dizolvare, sunt in mod clar nenecesare si disproportionate. La un nivel minim, obligativitatea rapoartelor financiare ar trebui sa limitata la rapoarte catre un organism oficial la intervale rezonabile sau obligativitatea dezvaluirii identitatii principalilor sponsori.

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.