Compania de Apă Oltenia are în derulare lucrări finanțate din fonduri europene, prin Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată, în mai multe localități din județul Dolj. Astfel, în cadrul contractului „DJ-CL-16 – Proiectare și execuție branșamente și racorduri în județul Dolj”, se lucrează în acest moment, simultan, în localitățile Plenița, Ișalnița, Preajba, Malu Mare, Calafat și Dăbuleni la montarea căminelor de branșament complet echipate, incluzând apometre cu citire la distanță, dar și la realizarea racordurilor la sistemele de canalizare pentru utilizatorii noi.
Conform prevederilor contractuale, antreprenorul, respectiv Asocierea firmelor GRUP PRIMACONS S.R.L. (Lider), FLUID GROUP HAGEN S.R.L. și HIDRO DESIGN S.R.L. trebuie să monteze, în 10 localități din județ, 12.257 cămine dotate cu apometre cu citire la distanță și să realizeze 1743 racorduri la sistemele publice de canalizare, dar și să achiziționeze 5 terminale pentru citirea de la distanță a apometrelor.
În localitatea Castrele Traiane lucrările sunt finalizate, în Sărata se apropie de încheiere, până în acest moment fiind realizate 9000 de unități din cele 14.000 prevăzute în contract (cămine branșament și racorduri canal).