Concert Ceaikovski cu violonista Anna Savkina din Rusia

0
761
Concert Ceaikovski cu violonista Anna Savkina din Rusia
Concert Ceaikovski cu violonista Anna Savkina din Rusia

Lirism, debordanta inventivitate si o inspirata valorificare a muzicii traditionale ruse sunt ingredientele Concertului in Re major pentru vioara si orchestra de CEAIKOVSKI, programat vineri, 1 noiembrie, ora 19:00, in cadrul Stagiunii Classic+ a Filarmonicii „Oltenia” Craiova. Invitatii serii vor fi GIAN LUIGI ZAMPIERI, reprezentant al scolii italiene de dirijat, discipol al maestrului Franco Ferrara si ANNA SAVKINA (Rusia), tanara violonista cu abilitati muzicale exceptionale, absolventa a Conservatorului „Ceaikovski” din Moscova.

In program:
Wolfgang Amadeus Mozart: Muzica masonica funebra, K. 477
Piotr Ilici Ceaikovski: Concertul in Re major pentru vioara si orchestra, op. 35
Felix Mendelssohn-Bartholdy: Simfonia nr. 4 in La major, op. 90, „Italiana”

Concert Ceaikovski cu violonista Anna Savkina din Rusia 1

Gian Luigi Zampieri, discipol al maestrului Franco Ferrara
Gian Luigi Zampieri, nascut in 1965 la Roma, este reprezentant al scolii italiene de dirijat, fiind unul dintre ultimii discipoli ai maestrului Franco Ferrara. A urmat studiile la Accademia di Santa Cecilia si apoi la Accademia Chigiana, obtinand in 1988 Diploma de Onoare. In calitate de organist si dirijor, s-a perfectionat cu muzicieni de prestigiu precum Francesco De Masi, Carlo Maria Giulini, Ghenadi Rojdestvenski si Leonard Bernstein. La varsta de 15 de ani a devenit organist la Basilica di Santa Maria in Trastevere din Roma, unde a activat timp de 20 de ani. In 1997 a castigat Concursul International ”A. Pedrotti”, fiind primul dirijor italian laureat al acestui concurs. Lansat din anii studentiei in cariera dirijorala, Gian Luigi Zampieri a condus prestigioase orchestre din Romania, precum si din strainatate.
Intrat de foarte tanar in lumea cinematografului, a ingrijit editia italiana a filmului „Amadeus” de Miloš Forman (1985). Din 1986, este profesor titular de studii orchestrale la conservatoarele italiene de stat. Este realizatorul paginii web dedicata maestrului sau, dirijorul si profesorul Franco Ferrara, la centenarul nasterii acestuia. Dirijorul Gian Luigi Zampieri detine titlul de merit de Cavaler al „Sacro Militare Ordine Constantiniano di San Giorgio”. In prezent, este dirijor invitat al Filarmonicii din São Carlos (Brazilia) si al Filarmonicii „Oltenia” Craiova.

Concert Ceaikovski cu violonista Anna Savkina din Rusia 2

Anna Savkina, o violonista cu abilitati exceptionale
Considerata una dintre cele mai talentate artiste ale generatiei sale, Anna Savkina a fost laureata a unor prestigioase concursuri internationale de vioara, precum Sendai Competition (Japonia), „Louis Spohr” si „Buchenau Spring” (Germania), „David Oistrakh” (Rusia), „Heino Eller” (Estonia), „Andrea Postacchini” (Italia), „Astana Competition” (Kazakhstan). A cantat ca solista cu numeroase orchestre, printre care Tchaikovsky Symphony Orchestra, Sendai Philharmonic, Musica Viva Orchestra, sub bagheta unor dirijori de incontestabila valoare: Vladimir Fedoseyev, Pascal Verrot, Junichi Hirokami. Anna a efectuat si turnee de recitaluri in Europa, Statele Unite si Asia.
A inceput sa studieze vioara de la varsta de 5 ani, dovedind abilitati exceptionale si devenind in scurt timp castigatoare a unor concursuri desfasurate in Moscova, Novosibirsk, Khanty-Mansiysk si Yakutsk. Nascuta in Rusia (1994), Anna Savkina a studiat la Scoala de Muzica „Gnessin” din Moscova, cu prof. Alexander Vinnitsky. Apoi a absolvit Conservatorul „P. I. Ceaikovski” din Moscova, ca studenta a prof. Vladimir Ivanov si Universitatea de Arte Folkwang din Germania (cu prof. Boris Garlitsky). A participat si la cursuri de maiestrie sustinute de Pinchas Zukerman, David Chan, Wolfgang Redik, Pierre Amoyal, Cho-Liang Lin.

Ceaikovski si inima Rusiei
Compus de Ceaikovski in anul 1878, la Clarens, in Elvetia, Concertul in Re major pentru vioara si orchestra, op. 35 s-a impus in repertoriul general datorita valorii sale incontestabile, determinata de maiestria artistica a constructiei, bogatia melodica, factura instrumental-solistica si expresia elevata. Cunoscutul violonist rus Leopold Auer, caruia Ceaikovski i-a dedicat initial lucrarea, a fost pus la grea incercare prim problemele tehnice impuse de partitura concertului, care i se pareau de nesurmontat. Asadar, unui alt virtuoz rus, Adolf Brodski, i-a revenit sarcina de a-l canta in prima auditie la Viena, in anul 1881, sub bagheta dirijorului Hans Richter. Din acea vreme dateaza marea popularitate a acestei lucrari, care contine cele mai reprezentative trasaturi ale muzicii ceaikovskiene: lirism, debordanta inventivitate melodica si o inspirata valorificare a elementelor muzicii populare. Totodata, compozitorul exploreaza cu reala eficienta sonoritatea specifica a instrumentului solist in toate registrele si ofera interpretului spatii insemnate de a-si demonstra virtutile tehnice si talentul, in cadrul nenumaratelor interventii de virtuozitate “afisata”.

Preturi bilete: 40 lei; 10 lei (elevi, studenti, seniori)
Agentia de bilete, Calea Unirii, nr.16
Telefon: 0251.414.698
Program: luni – vineri; orele 10:00 – 18:00

Views: 0

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.