CONFERINȚA „ȘAPTE ANI DE ARBITRAJ INSTITUȚIONALIZAT ÎN ROMÂNIA”

0
340
CONFERINȚA „ȘAPTE ANI DE ARBITRAJ INSTITUȚIONALIZAT ÎN ROMÂNIA”
CONFERINȚA „ȘAPTE ANI DE ARBITRAJ INSTITUȚIONALIZAT ÎN ROMÂNIA”

Conferința ”Șapte ani de arbitraj instituționalizat în România” a reunit în data de 11 septembrie 2021, în Sala mare a Teatrului „Tony Bulandra” din Târgoviște, oficialități locale, specialiști din domeniul dreptului, experți contabili și topo, reprezentanți ai sistemului bancar, oameni de afaceri, mediatori, arbitri, studenți și masteranzi care au efectuat stagii de practică în cadrul Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat.

Evenimentul a deschis suita de manifestări dedicate ”Zilelor Arbitrajului Instituționalizat”, prilejuite de împlinirea a șapte ani de la deschiderea activității Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat, entitate jurisdicțională care funcționează în cadrul Asociației de Arbitraj Instituționalizat.

Organizatorul manifestării este Asociația de Arbitraj Instituționalizat.
În cuvântul de deschidere, domana Rodica Vlaicu, președintele Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat a arătat că în cei șapte ani de activitate „am dovedit prin modul cum am soluționat dosarele aflate în atenție și calitatea hotărârilor pronunțate că arbitrajul este o alternativă viabilă la instanțele de judecată”.

Cea în cauză a mai arătat că „având în vedere pașii pe care arbitrajul i-a făcut în ultimii ani, privim cu încredere spre viitor și sperăm ca autoritățile statale să înțeleagă că arbitrajul poate fi o soluție la problemele cu care se confruntă astăzi sistemul judiciar. Avem încredere, că scurt în timp, vor fi transpuse în legislația românească căteva dintre recomandările Uniunii Europene potrivit cărora litigiilor din domeniul dreptului muncii și cele dintre autoritățile administrative și cetățeni să fie soluționate prin arbitraj sau mediere.”

CONFERINȚA „ȘAPTE ANI DE ARBITRAJ INSTITUȚIONALIZAT ÎN ROMÂNIA” 1

În cadrul Conferinței au fost decernate diplome de onoare partenerilor Tribunalului Permanent de Arbitraj, printre care s-au numărat: Consiliul Județean Dâmbovița, Colegiul Consilierilor Juridici București, Coaliția Organizațiilor din România, Asociația Europeană ”Dimitrie Cantemir”, Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului, Biblioteca Județeană ”Ion Heliade Rădulescu” din Târgoviște, CECCAR Dâmbovița, CECCAR Prahova, Asociația Ofițerilor în Rezervă din România, Complexul Național Muzeal ”Curtea Domnească”, B.R.D. GROUPE SOCIETE GENERALE – Agenția Crizantema, Direcția Generale de Asistență Socială și Persoane cu Dizabilități, Universitatea ”Spiru Haret” din Constanța, Facultatea de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității ”Valahia” din Târgoviște, Asociația Birourilor de Mediere din Dâmbovița.

În cadrul Conferinței au fost prezentate expuneri de un real interes pe diferite teme pendinte arbitrajului, respectiv:
– Importanța arbitrajului în contextul aplicării legilor justiției în România susținută de avocat Augustin Răducanu, fostul decan al Baroului Dâmbovița;
– Incidența dispozițiilor art. 7 alin. (4) lit. d) din Norma 18/2017 a A.S.F. în soluționarea litigiilor arbitrale având ca obiect pretenții izvorâte dintr-un contract de asigurare prezentată de arbitru lector univ. dr. Elena Turcu, fost magistrat în cadrul Tribunalului Dâmbovița;
– Importanța expertizei contabile în procedura arbitrală susținută de expert contabil dr. Cornel Nițu, președintele CECCAR Filiala Prahova;
– Arbitrabilitatea litigiilor din domeniul asigurărilor expusă de arbitru drd. Raluca Alecsandra Roșca;
– Confluențe între activitatea arbitrilor și cea a altor profesii juridice și non juridice prezentată de arbitru Elena Rida;
– Arbitrajul în noul context rezilient susținută de arbitru conf. univ. dr. Liana Elefterie;
– Managementul informațiilor din domeniul arbitrajului prezentată de arbitru prof. Univ. dr. Neculae Năbârjoiu;
– Est modus in rebus prezentată de arbitru Cosmin Daniel Liță.

Evenimentul s-a încheiat cu urări de „LA MULȚI ANI!” adresate arbitrilor Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat.

Views: 0

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.