Consilierul prezidenţial Luminiţa Odobescu a reiterat, la reuniunea „Iniţiativa Kiev”, sprijinul României pentru „independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială ale Ucrainei, în graniţele recunoscute la nivel internaţional”, evidenţiind interesul ţării noastre de a participa la reconstrucţia Ucrainei.
„Am participat astăzi, la Kiev, la invitaţia părţii ucrainene, la reuniunea la nivel înalt intitulată „Iniţiativa Kiev”, alături de Şeful Oficiului Preşedintelui Ucrainei şi de omologii din Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia şi Ungaria. Am abordat subiecte legate de invazia Federaţiei Ruse, inclusiv o evaluare strategică la şase luni de la declanşarea războiului, aspecte vizând integrarea europeană şi euro-atlantică a Ucrainei, precum şi sprijinul acordat statului vecin de comunitatea internaţională în multiple domenii”, a scris, luni, pe Facebook, Luminiţa Odobescu.
Consilierul prezidenţial a menţionat că, în cadrul reuniunii, a reiterat „sprijinul României pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială ale Ucrainei, în graniţele recunoscute la nivel internaţional”, şi a subliniat contribuţia semnificativă a ţării noastre în ceea ce priveşte sprijinul acordat Ucrainei, pe plan politic, umanitar, economic, inclusiv în diminuarea riscurilor legate de securitatea alimentară.
„Împreună cu omologii mei, am evidenţiat sprijinul pentru Ucraina în cadrul Uniunii Europene şi NATO, în special pentru promovarea aspiraţiilor europene ale acestui stat şi stimularea susţinerii politice, care trebuie reflectată, totodată, şi prin sprijin tehnic. De asemenea, am exprimat interesul României de a participa la reconstrucţia Ucrainei”, a punctat diplomatul.
Views: 0