Accesul pacienților la servicii rapide în domeniul medical și digitalizarea circuitelor informaționale din spitalele aflate în subordinea Consiliului Județean Dolj se vor realiza cu ajutorul a două proiecte cu finanțare europeană nerambursabilă.
“Depunem solicitările de finanțare, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, pentru digitalizarea activității Spitalului Orășenesc „Așezămintele Brâncovenești” Dăbuleni și a activității Spitalului de Pneumoftiziologie Leamna.
Astăzi, în plenul Consiliului Județean Dolj, am aprobat depunerea celor două proiecte. Acestea presupun achiziția de echipamente IT și de comunicații, dezvoltarea unor aplicații specifice și instruirea personalului medical pentru utilizarea sistemului implementat.
Digitalizarea celor două unități medicale va permite gestionarea rapidă a informațiilor despre pacienți, gestionarea resurselor medicale, comunicarea eficientă între pacienți și medici sau între specialiștii în sănătate.
Valoarea proiectului de digitalizare a spitalului din Dăbuleni este de aproape 1,5 milioane de lei, inclusiv TVA, în timp ce valoarea proiectului pentru unitatea medicală din Leamna se ridică la 4,5 milioane de lei, inclusiv TVA.”, a declarat președintele CJ Dolj, Cosmin Vasile.
Views: 0