Craiova găzduiește Campionatul Național de Șah

0
33
Craiova găzduiește Campionatul Național de Șah
Craiova găzduiește Campionatul Național de Șah

Municipiul Craiova devine capitala șahului românesc în perioada 14-23 februarie 2025, găzduind Campionatele Naționale de Șah pentru Seniori, Senioare și Amatori. Acest prim eveniment major al anului reunește cei mai buni șahiști din țară, oferind o competiție de înalt nivel.

Peste 230 de șahiști vor participa la întrecerile găzduite de Hotelul Prestige din Craiova începând de sâmbătă, 15 februarie. Între aceștia se află 7 Mari Maeștri Internaționali și Mari Maestre Internaționale și 13 Maeștri Internaționali și Maestre Internaționale.

Competiția va avea două probe, Șah Clasic și Dezlegări de Probleme și Studii, iar participanți vor fi împărțiți pe 3 categorii: Open General, Open Feminin și Amatori (jucători sub 2.200 ELO în ultimele 12 luni).

„Suntem încântați să găzduim acest prestigios campionat în Craiova și să oferim șahiștilor români un cadru competitiv de înaltă calitate, dar și posibilitatea de a se relaxa vizitând Parcul Nicolae Romanescu – unul dintre cele mai frumoase din Europa, Muzeul de Artă – unde pot fi admirate lucrări semnate de Brâncuși sau Muzeul Olteniei, unde se regăsește unul dintre cele mai vechi cranii de Homo Sapiens din Europa”, a declarat Lia Olguța Vasilescu – primarul municipiului Craiova.

”Cu siguranță suntem răsfățați aici la Craiova, noi șahiștii și vă pot spune că astăzi de Valentine’s Day Federația Română de Șah s-a îndrăgostit definitiv de Craiova.

Ne bucurăm să fim aici după foarte mult timp reușim să organizăm în premieră o competiție majoră Campionatul Național de Seniori unde vom avea peste 200 de participanți. Noi ca federație anul acesta este un an special pentru noi. Sărbătorim 100 de ani de la înființarea federației.

Suntem a treia federație din România ca număr de sportiv legitimați. Ne depășește bineînțeles doar fotbalul și colegii noștri de la basket. Dar ne dorim să îi depășim și dacă nu ajungem pe locul întâi pentru că e greu să depășim fotbalul măcar pe locul al doilea.

Doresc să mulțumesc în mod special autorităților locale care ne-au ajutat să organizăm acest eveniment în cele mai bune condiții.

Vom avea un fond total de 20 de mii de euro probabil din câte știm noi unul dintre cele mai bine remunerate campionate naționale în comparație cu toate sporturile din România. Anul acesta vom mai organiza la Eforie Nord campionatul european individual o premieră în România unde numai fundul total de premiere este de 100 de mii de euro. De asemenea campionatul european școlar la Mamaia 30 mai 8 iunie și nu în cele din urmă vom veni vom reveni în toamnă aici la Craiova cu etapa 5 din cadrul circuitului Grand Prix România.

Iar acest circuit Grand Prix are un fond total de premiere de 150 de mii de euro. Revenind la campionatul național de seniori senioare și amatori pe care îl vom organiza aici avem 220 de participanți iar la dezlegări avem 34 de participanți. Dintre aceștia la seniori avem cinci mari maeștri printre care și eroul local marele maestru internațional David Gabrilescu cu care îi mulțumesc că a venit astăzi alături de noi.

Pe lângă David care pornește ca favoritul al treilea în această competiție vom avea pe Diter Nisipianu fost campion european în anul 2005 alături de Constantinul Lupulescu multiplu campion național și calificat la Cupa Mondială care se va desfășura în această toamnă. La întrecerea feminină vom avea două mari maestre de top patru mari maestre patru internaționale. Favorita numărul unu va fi Mihaela Sandu alături de Miruna Leha și Raluca Sgârcea care a jucat o bună perioadă pentru cluburile de aici din Craiova.

Așadar invităm toți iubitorii șacului să vină aici la Hotel Presti să ne treacă pragul. Doresc să menționez că vor fi niște restricții pentru că în selile de șac fiind transmise live nu vor avea acces cu telefonul mobil dar colegii mei se vor ocupa de acest lucru. Vă așteptăm cu mare drag aici.”, a declarat Gabriel Grecescu, secretarul general al Federației Române de Șah.

Evenimentul organizat de Federația Română de Șah face parte dintr-o inițiativă amplă de promovare a șahului în România, sub egida #FRȘah100, consolidând poziția sportului minții în societatea noastră, la 100 de ani de la înființarea oficială a Federației.

În paralel cu competiția oficială, va avea loc și un turneu major din cadrul programului Educație prin Șah. Pe 19 februarie, peste 300 de copii din clasele pregătitoare până la clasa a 4-a vor juca un turneu găzduit de Teatrul Național Marin Sorescu din Craiova. O zi mai târziu, în Sala Oglinzilor de la Muzeul de Artă, ocupanții locurilor 1 de la fiecare clasă vor avea ocazia de la disputa un simultan în fața unui Mare Maestru!

Views: 22

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.