Un craiovean a fost prins, noaptea trecută, de politistii locali craioveni cu un cuţit asupra lui, în timp ce se afla la plimbare în Parcul Nicolae Romanescu.
Un alt tanar a fost prins avand asupra sa un plic ce conținea materie vegetală de culoare olive, a cărei proveniență nu a putut să fie justificată.
”?Polițiștii locali cu atribuții de ordine publică, cu ocazia efectuării misiunilor de patrulare pe raza de competență, au depistat și identificat două persoane, ce fac acum obiectul cercetării penale efectuate de către instituțiile în drept.
?Astfel, în cursul după amiezii trecute, numitul B.G.D., 19 ani, din Craiova, la vederea patrulei de poliție locale a manifestat un comportament neobișnuit, încercând să fugă printre blocurile din zonă. A fost imobilizat și, în urma controlului corporal, s-a descoperit un plic ce conținea materie vegetală de culoare olive, a cărei proveniență nu a putut să fie justificată. S-a urmat procedura specifică, fiind sesizată Brigada de Combatere a Crimei Organizate Craiova, pentru continuarea cercetărilor.
?De asemenea, în jurul orei 00.30, în Parcul Nicolae Romanescu, a fost depistat numitul C.O.G., 32 ani, din Siliștea Crucii, ce avea asupra sa un cuțit în lungime totală de 20 cm. Având în vedere că portul cuțitului, în locurile special amenajate pentru agrement, constituie infracțiune, potrivit art. 372 Cod penal și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă, după întocmirea actelor penale procedurale, persoana respectivă a fost predată Secție 2 Poliția Municipiului Craiova pentru continuarea cercetărilor.”, se mentioneaza pe pagina de socializare a Poliției Locale a Municipiului Craiova.
Views: 0