În această dimineață, ora 08.53, polițiștii Biroului Rutier Craiova au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în municipiul Craiova.
Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că un tânăr de 23 de ani, din Segarcea, în timp ce conducea un autoturism pe strada Sfântul Dumitru, intersecție cu strada Matei Basarab, din Craiova, ar fi surprins și accidentat o femeie de 61 ani, din localitate, care s-ar fi angajat în traversarea străzii pe marcajul pietonal.
În urma evenimentului rutier, femeia a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată la spital, conștientă și cooperantă.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
Views: 121