Jurnal de Craiova a cerut specialistilor un punct de vedere fata de construirea unei fabrici de productie a etanolului din celuloza la Podari iar acum alte organizatii au inteles efectele acestei fabrici .
Constructia unei fabrici de productie de etanol celulozic la scara larga din reziduuri agricole, in Podari, de grupul elvetian Clariant, lider mondial in domeniul produselor chimice de specialitate, a fost anuntata in septembrie anul trecut, fiind vorba despre prima fabrica de acest tip a firmei.
Mai multe organizatii se tem insa ca din proces vor rezulta reziduuri toxice care vor afecta zona.
Astfel, acestea cer organizarea unei dezbateri publice pe aceasta tema. O astfel de dezbatere a fost organizata, conform Agentiei de Mediu Dolj, anul trecut, pe 6 noiembrie, la sediul Podari. Numai ca nimeni nu a stiut de ea.
Dezacordul cu realizarea acestui obiectiv este sustinut pe baza urmatoarelor argumente:
1. Proiectul nu a fost dezbatut cu publicul, in sensul Conventiei Aarhus privind accesul la informatie, participarea publicului la luarea de decizie si accesul la justitie in probleme de mediu. Conventia a fost ratificata de Romania conform legii 86/2000. Acest act normativ a fost flagrant incalcat prin faptul ca autoritatile responsabile cu aplicarea acestuia nu au luat masuri pentru ca sa asigure o participare reprezenativa a publicului, posibil afectat, la dezbaterea pentru evaluarea de impact asupra mediului, dezbatere care a avut loc in localitatea Podari, jud Dolj la data de 6.11.2018.
La intrunire au fost prezente doar doua persoane din judet, care au aflat despre proiect in ziua dezbaterii din surse neoficiale. Unul dintre participanti, Adi-Maria Simoiu, profesor de chimie la Universitatea din Craiova, intamplator cu expertiza in domeniu, a considerat ca nesastifacatoare raspunsurile investitorului la intrebarile referitoare la proiect si a solicitat agentiei de mediu sa se consemneze ca in forma prezentata proiectul nu intruneste conditiile de mediu necesare aprobarii investitiei.
2. Proiectul prezinta un risc major de poluare a mediului, generand, confom descrierii de proiect, o tona de CO2/tona de etanol, adica 60 mii tone de CO2/an conform capacitatii estimate de productie. Se cunoaste efectul de sera al bioxidului de carbon cu efecte majore in schimbarile climatice la nivel mondial. Acordul de la Paris, adoptat la 12 decembrie 2015, are prevederi clare in ceea ce priveste reducerea emisiilor de bioxid de carbon. Sudul Romaniei, in particular si jud Dolj este cunoscut pentru riscul de desertificare in viitorul apropiat, daca nu se reduce poluarea din zona.
3. Prin deversarea reziduurilor lichide in Jiu, chiar daca se intentioneaza construirea unei statii de epurare, exista riscul de a contamina sursa de apa potabila a locuitorilor din zona Craiovei si localitati invecinate. La dezbatere s-a recunoscut ca intr-adevar “ comunitatea de pesti” va avea de suferit si s-a precizat ca element in favoarea proiectului ca deversarea deseurilor lichide se va realiza in aval in raul Jiu.
4. La dezbatere, investitorul a recunoscut ca nu are experienta in ceea ce priveste acest obiectiv, singurele studii, preliminare, referitoare aceasta investitie au fost efectuate in Germania. Neaplicarea investitiei in Germania a fost justificata pe faptul ca Germania “nu are paie”.
In mod normal trebuie sa existe o dezbatere publica in care sa fie prezenti toti cei implicati . Atat specialisti dar si cei din Podari care sunt afectati in mod direct trebuie sa aiba un cuvant de spus in aceasta problema .
Views: 26