Cristina Gheorghe, co-fondator SuperTeach: ”Revoluția mentalităților în educație va începe când ne vom asuma fiecare rolul de factor al schimbării”

0
208

Sâmbătă, 23 mai, a avut loc o nouă conferință online organizată de SuperTeach, programul dedicat schimbării de mentalități în educație. În cadrul acesteia, profesorii au putut asculta discursuri pe teme educaționale susținute de cei 12 vorbitori invitați și au avut ocazia de a participa la ateliere practice. Conferința a conectat peste 1.900 de cadre didactice din toată țara, care au urmărit evenimentul pe platforma dedicată sau prin transmisia live de pe pagina de Facebook a proiectului.

 

Evenimentul a reunit antreprenori și specialiști în educație recunoscuți la nivel național și internațional, printre care și: Andreas Schleicher – Coordonator al Programului OECD pentru Evaluarea Internațională a Studenților (PISA), Felix Tătaru – Președinte GMP Group, Ionuț Stanimir – Director Comunicare BCR și Daniel David – Rector al Universității Babeș-Bolyai  Cluj. Discursurile vorbitorilor invitați au plecat de la tematica ”Revoluția mentalităților în educație” și au adus în prim plan provocările sistemului educațional actual, dar și potențialele direcții de evoluție. Prin discursurile lor, vorbitorii au punctat faptul că transformarea sistemului educațional se poate face prin patru direcții: dezvoltarea abilităților necesare pentru viitor la copiii de astăzi, facilitarea accesului la tehnologie, educarea cetățenilor pentru o lume interconectată și redefinirea rolului profesorului în noul context digital. 

Într-un sistem în care învățământul este focalizat pe profesor, ești tentat să prescrii valori elevilor. Erori pot să apară însă și atunci când ai un sistem centrat pe elev, pentru că da, rolul profesorului este să valorizeze interesele, nevoile și valorile elevilor, însă el trebuie să creeze interese și valori noi la care elevii nici nu se gândesc în acest moment. Așadar, dacă rămânem focalizați pe ideea de a satisface nevoile și valorile actuale, nu ne realizăm funcția de a schimba paradigme de gândire și de a genera valori noi”, a spus Daniel David în timpul conferinței SuperTeach, fâcând referire la redefinirea rolului profesorului în era digitală. David estimează că, în viitor, profesorul va trece de la transmiterea de informații la a face mai mult mentorat cu elevii și că există posibilitatea ca acesta să instruiască Inteligența Artificială în a realiza predarea în locul său. Daniel David este Rector al Universității Babeș-Bolyai Cluj și profesor de psihologie clinică și psihoterapie. Totodată, el predă în cadrul Icahn School of Medicine at Mount Sinai și este director de cercetare al Institului Albert Ellis, ambele aflate în New York.

În cadrul conferinței, s-a discutat și despre ce anume poate face societatea actuală, astfel încât tinerii să fie mai bine pregătiți pentru o lume complet digitalizată. 

Înainte, puteai să găsești răspunsul la întrebarea ta într-o enciclopedie. Acum, poți să dai un search pe Google și găsești 20.000 de răspunsuri, iar nimeni nu-ți va spune ce e corect sau greșit, ce e adevărat și ce nu. În prezent, observăm că cererea pentru anumite abilități s-a schimbat în mod fundamental, însă sistemul nostru educațional a rămas la fel. Mai exact: doar 1.4% dintre elevii români pot face diferența dintre un fapt și o opinie. Gândiți-vă la realitatea de astăzi. Calitatea principală pentru a avea succes este cea de a gestiona ambiguitatea într-un ocean de informații și de a putea face diferența dintre ce e real și ce nu, dintre ce este corect și ce este greșit. Doar puțin peste 1% dintre elevi pot face acest lucru acum“, a spus Andreas Schleicher în cadrul conferinței SuperTeach. Andreas Schleicher este Director al Direcției de Dezvoltare și Aptitudini OECD. Prin rolul său, Andreas sprijină activitatea Secretarului General în a realiza analize și îndrumări menite să contribuie la creșterea economică și la progresul societății. 

În acest context, Ionuț Stanimir, Director Comunicare BCR, a punctat necesitatea facilitării accesului la tehnologie în vederea formării unor generații care să se adapteze cu succes viitorului. Totodată, vorbitorii au evidențiat faptul că este necesar ca sistemul educațional să facă educație individualizată, astfel încât fiecare copil să-și poată descoperi și dezvolta potențialul unic.

Evenimentul a avut și o secțiune dedicată atelierelor, unde profesorii au putut aprofunda subiecte precum comunicarea empatică și modalitățile de gestionare a relaților interumane în contextul digitalizării. 

 

Contextul actual ne-a dovedit că transformarea sistemului educațional nu mai suportă amânare, iar această transformare nu poate începe decât cu propriile noastre mentalități și credințe. Am fost obișnuiți să credem că educația nu poate fi făcută decât într-un anumit fel, iar ceea ce se întâmplă acum ne provoacă să reconsiderăm tot: curicula, metodele de predare, rolul profesorului la nivel de societate, abilitățile pe care este imperios necesar să le dezvoltăm la cei mici. Mai mult ca oricând, trebuie să facem cu toții saltul de la mentalitatea închisă, de tipul <<eu nu pot>>, la cea în care ne asumăm rolul de factori ai schimbării.”, a încheiat Cristina Gheorghe, Președinte al Institutului Dezvoltării Personale și co-fondator al proiectului SuperTeach. 

SuperTeach a anunțat, de asemenea, următoarele webinarii dedicate profesorilor:

  • 26 mai – webinarul ”Învață în Clasa de Acasă”, susținut de Diana Brătucu, Claudia Cârstocea – profesori facilitatori în Mentalitatea Deschisă în Educație, Carmina Vakulovski, Aspire Teachers Alumni și Diana Bucuta, inspector școlar pentru învățământul primar
  • 28 mai – webinarul ”Lecții online”, susținut de Claudia Chiru, profesor facilitator în Mentalitatea Deschisă în Educație și fondatoare SAGA KID București.
  • 4, 10 și 17 iunie – webinarul ”Școala de bani”, susținut de Banca Comercială Română
  • 11 iunie – webinarul ”Redefinirea rolului profesorului în era digitală”, susținut de Daniel David, Rector al Universității Babeș-Bolyai Cluj

 

Toate webinariile vor fi gratuite, detaliile privind înscrierea urmând a fi disponibile pe site-ul și pe pagina de Facebook a proiectului SuperTeach.

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.