
Comisia parlamentara speciala privind analizarea si actualizarea cadrului normativ cu incidenta in domeniul securitatii nationale a decis, miercuri, sa trimita adrese catre toate institutiile din domeniu pentru a le solicita ca, in termen de doua saptamani, sa trimita propuneri de modificare a legislatiei, a anuntat presedintele comisiei, Claudiu Manda. „Am avut a doua sedinta a comisiei. Am avut pe ordinea de zi aprobarea solicitarii de a trimite adrese spre structurile pe care noi consideram ca au in activitatea lor zona de competenta in ceea ce inseamna securitatea nationala. Potrivit acestor adrese, vom solicita ca in termen de doua saptamani sa primim un raspuns de la aceste institutii sau structuri privind propunerile de modificare a legislatiei in domeniu. Aceste solicitari trebuie sa ne parvina si in format electronic si in format scris, dar sa ne parvina sub forma de amendamente cu articolele care vor sa le modifice si cu argumentele necesare”, a afirmat Manda
Views: 0